Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 15 feb 2016 - Anul XXI, nr. 37 (6150)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

În Burdujeni

Un Mercedes s-a făcut bucăţi, după un accident violent produs din cauza vitezei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Un accident violent s-a petrecut sâmbătă noapte pe Calea Unirii din municipiul Suceava, în cartierul Burdujeni, după ce un tânăr în vârstă de 32 de ani a scăpat de sub control Mercedesul CLK pe care îl conducea. Maşina s-a izbit violent într-un stâlp de iluminat public din beton. Şoferul a rămas încarcerat, stâlpul a fost distrus, iar bucăţi din autoturism, inclusiv din compartimentul motor, s-au împrăştiat pe o rază de câteva zeci de metri. Din fericire, tânărul de la volan a scăpat cu viaţă.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23.30, în dreptul restaurantului Scorpion de la intrarea în cartierul Burdujeni. Cristian Gafiţescu conducea Mercedesul pe direcţia Dedeman-Burdujeni şi a pierdut brusc controlul asupra direcţiei de mers, deşi porţiunea de carosabil este în linie dreaptă. Maşina a ieşit în decor prin dreapta, pătrunzând pe trotuar, lovind stâlpul, iar apoi a fost proiectată aproape de mijlocul carosabilului.   

Un echipaj de Descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Suceava a intervenit pentru a-l extrage pe şoferul încarcerat.

Plutonierul major Radu Bârleanu, şef de grupă de intervenţie în cadrul Detaşamentului de Pompieri Suceava, a declarat: „La locul intervenţiei a fost găsit un autoturism proiectat pe mijlocul părţii carosabile, în care era o persoană încarcerată. S-a descarcerat persoana în timp util, era în stare de inconştienţă şi a fost predată personalului de pe ambulanţa tip C de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, fiind transportată la Spitalul Judeţean Suceava. În urma accidentului un stâlp de iluminat a fost avariat grav la structura de rezistenţă”. Stâlpul a fost distrus în totalitate la bază, astfel că a rămas în picioare susţinut doar de firele din reţea.

La spital, şoferul în vârstă de 32 de ani a fost diagnosticat cu politraumatisme, fiind internat pe secţia de Chirurgie. Din primele evaluări medicale rezultă că tânărul a scăpat fără leziuni majore. Un adevărat noroc având în vedere violenţa accidentului.

„Am auzit o bubuitură foarte puternică, iar când am ieşit afară am văzut mai multe maşini care deja opriseră în jurul Mercedesului. Oamenii au coborât din maşini, au tras de uşă, dar nu au putut deschide. Apoi au ajuns Salvarea şi Pompierii”, a relatat un bărbat care lucrează la un magazin din apropiere.

 

Viteza excesivă şi carosabilul umed, o combinaţie foarte riscantă

Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi verificat cu aparatul etilotest, însă la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge, în baza cărora i se va stabili alcoolemia.

Din ancheta preliminară a poliţiştilor rutieri rezultă că viteza excesivă este cauza producerii accidentului. Un detaliu important este că la ora accidentului ploua, carosabilul fiind umed, fapt care a mărit riscul de pierdere a controlului asupra volanului, în condiţii de viteză.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările, pentru a stabili condiţiile exacte în care s-a produs accidentul. Aceştia au deschis un dosar de cercetare penală, foarte probabil şoferul urmând a fi cercetat pentru infracţiunea de distrugere. După ce au scos şoferul din maşină, pompierii au mai avut de lucru la curăţarea carosabilului.

„La final, pompierii au curăţat carosabilul de elementele de caroserie răspândite pe drumul public, pentru prevenirea altor accidente. De asemenea, au monitorizat zona până la sosirea reprezentanţilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Suceava, care împreună cu echipajele specializate au asigurat stâlpul de iluminat public. Acesta era în pericol de cădere peste trecători şi autoturismele care se deplasau prin zonă”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un Mercedes s-a făcut bucăţi, după un accident violent produs din cauza vitezei.
 Vizualizări articol: 7474 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.40/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.4 din 5 voturi
Un Mercedes s-a făcut bucăţi, după un accident violent produs din cauza vitezei3.455

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Sofer de sofer trimis de
(15 feb 2016, 11:13:24
Ala sofer! Pai un CLK are toate sistemele anti-prost ca sa te ajute sa ramai in viata: ESP, ABS pe toate 4 rotile, frane pe disc la fel - pe toate rotile, sistem de control al tractiunii, cip pentru distributia automata a fortei de franare.

Are si tractiune spate, sau propulsie, cum cred ca ii spun unii.

Ai avut noroc de masina, "tinere".
2.   Daca toti dobitocii ar pati la fel trimis de
(15 feb 2016, 15:25:48
am fi mai in siguranta pe sosele.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Biscuiți digestivi cu semințe și fructe uscate Putem înlocui uneori, de dragul propriei sănătăți, obișnuitele ”crănțănele” pe care le ronțăim la televizor cu ceva gustos și fără puzderie de conservanți, coloranți sintetici, îndulcitori cu nume bizare și afânători.... Citeşte