Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 24 oct 2015 - Anul XX, nr. 248 (6060)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dezvoltare

Program în valoare de 251 de milioane de euro pentru apă şi canalizare în 14 localităţi sucevene

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat ieri că la mijlocul acestei săptămâni a fost aprobat şi semnat masterplanul pentru noul program de dezvoltare a reţelelor de apă şi canalizare din judeţ, proiect european care se va derula până în anul 2020. Cătălin Nechifor a precizat că în noul masterplan sunt incluse 14 localităţi din judeţ, pentru fiecare dintre acestea fiind pregătită documentaţia tehnică în vederea realizării investiţiilor în reţelele de apă şi canalizare după cerinţele Uniunii Europene. Nechifor a subliniat că valoarea totală a proiectului pentru reţelele de apă şi canalizare în cele 14 localităţi, aşa cum reiese din masterplan, este de 193 de milioane de euro, la care se adaugă o altă componentă a proiectului, pentru echipamente, asistenţă tehnică şi proiectare, valoarea finală fiind de 251 de milioane de euro. El a ţinut să precizeze că în prima etapă a acestui program de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare au fost incluse şase localităţi, suma alocată fiind de 88 de milioane de euro.

„Scopul nostru este să putem furniza apă de calitate în conformitate cu standardele de sănătate, dar şi să avem şi un sistem de colectare şi prelucrare a apelor uzate performant. Este un obiectiv major, pentru că atât noi ne dorim acest lucru, dar şi Uniunea Europeană ne impune câteva standarde, pentru că există normative, directive europene care prevăd termene exacte. Mai precis 2020 va fi un an limită până la care localităţile din România vor trebui să aibă sisteme de apă şi apă uzată performante. Mai este un punct intermediar, anul 2018, până când trebuie să ne asigurăm că localităţile cu o populaţie de peste 10.000 de locuitori deja sunt rezolvate din acest punct de vedere”, a explicat Nechifor.

 

Nechifor propune un nou mod de alocare a fondurilor pentru aceste investiţii

El a arătat că în a doua etapă a proiectului, care se va realiza prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare, municipiul Suceava este inclus pentru continuarea lucrărilor cu suma de 22 de milioane de euro. Potrivit datelor din masterplan, în proiect mai sunt incluse localităţile Şcheia - 11,413 milioane de euro, Salcea – 6,281 milioane de euro, Fălticeni - 8,549 milioane de euro, Rădăuţi – 7,3 milioane de euro şi Câmpulung Moldovenesc - 26,7 milioane de euro. „Nu ştiu din ce motiv în perioada anterioară, mai precis 2010 – 2011, municipiul Câmpulung Moldovenesc nu a fost prezent în fostul masterplan. Nu am înţeles, dar acum lucrurile sunt duse mai departe. Ce pot spune suplimentar este că Guvernul României a alocat anul trecut 26 de milioane de lei printr-un program BDCE, astfel încât Câmpulungul să facă câţiva paşi pentru modernizarea reţelelor de apă şi canalizare”, a spus Nechifor. El a adăugat că alte localităţi prinse în acest masterplan mai sunt Vatra Dornei - 12,1 milioane de euro, Vicovu de Sus – 27 de milioane de euro, Marginea – 22,6 milioane de euro, Siret – 19,3 milioane de euro, Suceviţa – 4,9 milioane de euro, Putna – 6,9 milioane de euro, Dolhasca – 8,4 milioane de euro şi Mitocu Dragomirnei – 8,5 milioane de euro.

„E o sumă foarte mare şi vrea să spun tranşant de la bun început: nu mai vreau să fim în situaţia în care să avem alocări financiare şi să nu fim capabili să le putem folosi. Până acum a fost o întreagă nebunie să reuşim să grăbim constructorii să-şi facă datoria, în condiţiile în care există bani alocaţi. Ceea ce sper eu să se decidă în viitoare programare este ca suma să nu fie alocată din prima, la nivel de 100%, ci să fie alocată în două etape. Într-o primă etapă o alocare de 60%, pentru a demara toate lucrările, după care restul de finanţare să fie acordat cu prioritate acolo unde se mişcă treaba, acolo unde constructorii şi autorităţile îşi fac treaba şi unde avem progres fizic şi unde putem respecta şi progresul financiar. Asta pentru că nu vreau să mai fim în situaţia în care să gâfâim la final de programare şi să ne gândim ce soluţii găsim pentru a finaliza lucrările”, a explicat Nechifor.

El a mai adăugat că la o anumită perioadă de realizare a lucrărilor, în funcţie de evoluţia acestora, diferenţa de 40% ar putea fi folosită chiar şi pentru a fi realocată pentru alte localităţi care iniţial nu au fost prinse în noul masterplan. Cătălin Nechifor a mai precizat că pe lângă investiţiile din noul masterplan, Guvernul României a alocat fonduri pentru proiecte de apă şi canal în mai multe localităţi ale judeţului, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Program în valoare de 251 de milioane de euro pentru apă şi canalizare în 14 localităţi sucevene.
 Vizualizări articol: 4525 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
Program în valoare de 251 de milioane de euro pentru apă şi canalizare în 14 localităţi sucevene4.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comentariu trimis de
(25 oct 2015, 16:52:21
jos palaria pt comunitatile care au accesat fonduri si se gindesc la enoriasi.
Patrautul era recunoscut ca prima comuna din judet, avea asfalt, avea obiectiv turistic manastirea lui Stefa cel Mare, personalitati marcante veneau la vinatoare la patrauti unde se gaseau cerbi caprioare, mistreti ,fazani crescatorie de pastravi etc. din care sa ales praful si pulberea.
Motivul sau perindat la conducerea comunei niste calici,incompetenti....RUSINE SA LE FIE POATE VA VENI VREMEA SA DEA SOCOTEALA .
2.   Patrauti trimis de
(25 oct 2015, 17:11:28
Patrautul a fost odata fruntea avea obiective turistice ,avea cabana de vinatoare ,pastravarie etc ,...nu mai vezi nimic sa intors in timp ,.. motivul, sa perindat primari incompetenti ...poate vor plati veodata

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei