Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Avocatul german Ewald Zachmann, preşedinte de aproape 20 de ani al Asociaţiei Germanilor Bucovineni din Germania, s-ar fi născut în comuna suceveană Ilişeşti, dacă al Doilea Război Mondial nu ar fi schimbat complet destinului familiilor de nemţi care trăiau în Bucovina. Tot istoria este cea care îl face pe Ewald Zachmann să nu-şi serbeze niciodată ziua în care s-a născut, 11 iunie 1945. A venit pe lume pe o pajişte în Austria, în convoiul etnicilor germani deportaţi în teritoriile ocupate de fosta Uniune Sovietică. „Pentru mine ziua de naştere este o zi de comemorare, nicidecum de petrecere”, spune Ewald Zachmann.
După 150 de ani în Bucovina, „Acasă în Reich”
În perioada interbelică, Zachmann-ii erau un clan numeros în Ilişeşti, comună în care jumătate dintre cei aproape 5.000 de locuitori erau germani. Originari din Baden Kieselbronn, primii Zachmann au ajuns la Ilişeşti în jurul anului 1787, după anexarea Bucovinei de Imperiul Habsburgic. Coloniştii germani s-au adaptat foarte bine la viaţa de la capătul imperiului şi au trăit aici în bună înţelegere cu românii mai bine de 150 de ani, devenind „oameni ai locului”.
În 22 octombrie 1940, între România şi Germania a fost semnat un tratat privind strămutarea etnicilor germani din România şi circa 80.000-90.000 de persoane au părăsit Bucovina, fiind duse în Al Treilea Reich, sub lozinca „Heim ins Reich” („Acasă în Reich”). După o scurtă staţionare în lagăre din Germania, majoritatea strămutaţilor au fost relocaţi în gospodării confiscate de nazişti în Silezia Superioară. După naturalizare, bărbaţii din rândul noilor veniţi au fost recrutaţi pentru câmpul de luptă, indiferent de situaţia familială. Aşa a ajuns pe front şi tatăl lui Ewald Zachmann, deşi tânăra lui soţie, Erna, era însărcinată şi mai aveau încă un copil mic. Etnicii germani din Europa de Est au fost aduşi în cel de-al III-lea Reich drept carne de tun şi trebuiau să-şi împlinească menirea. Unitatea în care a luptat tatăl lui Ewald a fost nimicită în luptă, în februarie 1945, undeva în Prusia de Est, iar mormintele celor căzuţi nu le ştie nimeni.
Începutul anului 1945 a adus şi ceea ce oficial s-a numit „Strămutarea germanilor după al Doilea Război Mondial”, în realitate o deportare în masă în Uniunea Sovietică a unei părţi din populaţia civilă de origine germană. Aceste acţiuni au avut loc în toate ţările foste aliate cu Germania care au ajuns sub influenţa sovietică în urma Tratatului de la Yalta din 1945, inclusiv în România.
Fiul strămutaţilor din România, strălucit avocat şi primar în Olching
În primele luni ale anului 1945, coloane uriaşe de strămutaţi mărşăluiau spre vest şi sud-vest, inclusiv Erna Zachmann, cu un copil în braţe şi altul în burtă. „Mă gândesc la mama, care la doar 19 ani, împreună cu sora mea, în vârstă de doar 6 luni, cu socrii vârstnici, cu părinţii şi cele două surori ale ei, de 9 şi 7 ani, a trecut cu o căruţă trasă de un cal, în iarna 1944-1945, prin Dresda şi bunica maternă a fost luată să lucreze ca infirmieră, în noaptea bombardamentului din 14 februarie, pentru a-i ajuta pe cei atinşi de bombele cu napalm sau pentru a îndepărta cadavrele care ajungeau până la Linz”, povesteşte Ewald Zachmann.
El a venit pe lume pe o pajişte, în Austria, acolo unde americanii strângeau germanii din Europa de Sud-Est pentru a-i preda sovieticilor pentru deportare. Lipsurile, spaima, nebunia zilelor de sfârşit de război i-au declanşat tinerei Erna naşterea înainte de vreme, în plin câmp. „La ordinul unui ofiţer american, familia mea a fost scoasă din convoiul deportaţilor pentru a mi se înregistra naşterea. Ofiţerul ne-a dus, pe mama şi pe mine, la spital la Bad Hall şi acolo este locul meu oficial de naştere. Din cauza naşterii premature, mama s-a îmbolnăvit grav, şase luni s-a zbătut între viaţă şi moarte. În tot acest timp, ea nu a ştiut că tata a căzut în luptă, în luna februarie 1945, undeva în Prusia de Est. Mormântul lui este necunoscut”, spune astăzi Ewald Zachmann.
Familia Zachmann a stat doar doi ani în Austria, în cătunul Regau, deoarece etnicii germani care proveneau din provinciile vechiului imperiu nu se bucurau aici de prea multe drepturi. Ulterior, strămutaţii au fost luaţi de francezi, "duşmanii ereditari", în zona lor de ocupaţie, Baden Württemberg. În ciuda tuturor necazurilor şi grijilor, Ewald şi-a continuat studiile. În 1966, a absolvit liceul în Ravensburg şi, din semestrul de vară al aceluiaşi an, a început să studieze dreptul la München. După absolvire, a devenit unul dintre avocaţii renumiţi ai comunităţii, apoi a fost ales primar al localităţii Olching, lângă München, mai multe mandate. De asemenea, a fost adjunct al administraţiei regionale şi membru de onoare.
Din septembrie 1995, Ewald Zachmann este preşedintele Asociaţiei Germanilor Bucovineni din Germania. Este cel mai lung mandat din istoria asociaţiei pentru acest post onorific, şi asta este cu atât mai remarcabil cu cât este vorba despre primul preşedinte care nu s-a născut în Bucovina.
Ultimul german din Ilişeşti a fost tot un Zachmann
Rădăcinile sale sunt însă aici şi nu le-a uitat. În convoiul de germani deportaţi în 1945 a fost şi cumnata bunicii materne a lui Ewald Zachmann, împreună cu cei doi copii ai ei. Destinaţia a fost România. Ea a revenit în Germania până în 1957, apoi s-a întors în ţară. Soţul ei a revenit din captivitatea sovietică în 1951.
Întâmplarea face ca ultimul etnic german din Ilişeşti să fi fost o prietenă a Ernei Zachmann care s-a numit tot Zachmann. Ewald rememorează: „Aflasem că în Ilişeşti mai trăieşte un singur etnic german, o doamnă Zachmann. În 2001, am vizitat-o împreună cu soţia mea, fără să ştim că a fost prietenă cu mama. Ea mi-a povestit, fără s-o fi întrebat, că a fost de faţă când mama a dat naştere unui copil pe o pajişte. Apoi a fost alungată mai departe cu convoiul de deportaţi, astfel încât nu ştie dacă mama a născut o fetiţă sau un băiat. Acest copil stătea în faţa ei 56 ani mai târziu. A fost un moment incredibil...”
Prietena Ernei Zachmann s-a întors la Ilişeşti după ce a fost eliberată de la muncă forţată, iar aici l-a întâlnit pe cel cu care se va căsători, eliberat şi el din captivitatea sovieticilor. Are cinci fii, care au emigrat în Germania, unde locuieşte şi ea acum, în Weiden.
Tot printr-o întâmplare a cunoscut-o şi pe o nepoată a doamnei Zachmann, născută tot în Ilişeşti, în 1976. Aceasta a venit la vârsta de 11 ani cu tatăl ei în Germania. Această tânără şi Ewald Zachmann s-au întâlnit în primăvara acestui an, la o Seară Bucovineană organizată de Consulatul General al României din München. „Ce mică-i lumea!”, se miră Ewald Zachmann.
„Sunt veşnic recunoscător mamei pentru curajul cu care şi-a îndurat soarta. Nu-mi aduc aminte ca în copilărie eu s-o fi dus prost, chiar dacă ea a suferit de foame pentru mine. Din păcate, a murit de cancer la începutul anului 1974, dar sunt convins că şi din cauza suprasolicitării fizice şi psihice la care a fost supusă de la o vârstă fragedă. Prin urmare, pentru mine ziua de naştere este o zi de comemorare, nicidecum de petrecere. Părinţilor mei, mai ales mamei mele, le datorez viaţa. Iar pentru că eu încă trăiesc nu este vreun merit propriu, ci un dar de la Dumnezeu”, mai spune Ewald Zachmann.
Preşedintele Asociaţiei Germanilor Bucovineni din Germania va veni în vizită oficială la Suceava în această vară, împreună cu preşedintele Regiunii Schwaben, Jürgen Reichert, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existenţă ai Forumului German din România.
