„Educație pentru sănătate – DA, educație ideologică – NU!”

Printre multe legi și prevederi prost făcute, inechitabile sau fără utilitate, apare din când în când una simplă, logică, de bun-simț, precum propunerea ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, de a introduce Educația sanitară ca materie obligatorie în școli. Greu de imaginat că cineva ar putea avea obiecții, dar societatea românească reacționează adesea surprinzător. Reprezentanții unor organizații neguvernamentale au trimis o scrisoare deschisă prin care cere miniștrilor Sănătății și Educației să promoveze prin aceste ore de educație sanitară ideea că ”cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor” este abstinența până la căsătorie. Asta sună a aspirină ținută între genunchi. Se presupune că manualele pentru orice materie care se predă în școli au un conținut avizat, întocmit de niște specialiști. Logica ne spune că ceea ce presupune educația sanitară și ce e util de știut să fie stabilit de niște oameni cu studii în domeniul sănătății. Corpul uman este format din cap, trunchi, membre, organe interne, sistem sangvin și nervos, oase, mușchi și câte și mai câte – o minunăție de mașinărie. Așa cum un specialist ne explică de ce e bine să ne spălăm pe mâini ca să nu facem hepatită, la fel de firesc e ca un specialist să ne povestească despre nutriție, despre ochi sau despre piele. Adică despre fiecare părticică a corpului nostru, fie ea și organ genital. Cum altfel să știm s-o îngrijim, s-o respectăm și mai ales s-o ținem în perfectă stare de funcționare dacă n-o cunoaștem? Informația științifică nu presupune îndemn la desfrâu. Discuția despre cum se fac cu adevărat copiii are mai degrabă ca rezultat evitarea accidentelor, relațiilor și chiar sarcinilor nedorite. Vârsta adolescenței este biologic vorbind vârsta căutărilor și descoperirilor, iar ceea ce simte fiziologic un adolescent nu este controlat sau determinat de un factor extern. Din necunoaștere vine și pornirea unora de a-și da cu părerea, de a propune ce e bine și ce e rău pentru alții sau de a ne spune în aceeași scrisoare deschisă că rapoartele Națiunilor Unite, pe care le invocă uneori ca argument, nu sunt de fapt de luat în seamă. Citez din scrisoarea semnată de 19 ONG-uri, trimisă celor doi miniștri: „În Marea Britanie, țară cu experiență de 30 de ani în domeniu, situația s-a înrăutățit în urma introducerii acestei materii. Conform datelor UNICEF și ONU, în Polonia, o țară apropiată României, unde educația sexuală este absentă din școli, rata natalității la adolescentele între 15-19 ani este mult mai mică decât în SUA, Canada sau Marea Britanie, acolo unde se predă această materie de zeci de ani.
Totodată, respingem folosirea drept argumente a unor rapoarte ale diverselor Comitete ale Organizației Națiunilor Unite. Ne permitem să reamintim respectuos că aceste documente au valoare de recomandări și nu putere de lege, politicile în domeniul sănătății și familiei fiind de competența statului român.” Corect. A statului român și mai ales a specialiștilor în sănătate, nu în prins fluturi. Dacă tot nu ne pricepem, n-ar fi oare mai bine să ne vedem fiecare de-ale noastre? Această pudoare fără rost nu doar că ne ține pe loc, ba chiar sabotează puținele inițiative bune care se ițesc pe ici colo. Scrisoarea are ca titlu „Educație pentru sănătate – DA, educație ideologică – NU!” Exact așa mă gândeam și eu.