Misterele ascunse şi nedezgropate din cisterna Cetăţii de Scaun a Sucevei

Cisterna sau rezervorul de apă al Cetăţii de Scaun a Sucevei îşi va închide pentru totdeauna misterele pe care le ascunde în pământ. Descoperită de arhitectul austriac Karl Romstorfer cu ocazia săpăturilor arheologice din perioada 1895-1904, cisterna a fost parţial explorată, iar mai apoi a fost acoperită cu pământ.

Redecopertată recent, cu ocazia lucrărilor care se derulează la Cetatea de Scaun, cisterna nu va avea parte de săpături arheologice amănunţite şi în profunzime, iar detalii importante despre trecutul zonei şi despre anumite părţi ale istoriei medievale a Moldovei vor rămâne ascunse, probabil pe vecie.

Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei, a confirmat că nu se vor efectua săpături arheologice la cisterna din interiorul Cetăţii de Scaun a Sucevei.

„Va rămâne un mister ce se putea găsi în această cisternă şi asta pentru că arhitectul Gheorghe Sion, cel care are în responsabilitate lucrările de la Cetatea de Scaun, a arătat că există pericol de prăbuşire a malurilor. Zona respectivă va fi acoperită cu dale, dar este posibil să fie ceva distinctiv acolo, care să menţioneze existenţa rezervorului de apă al cetăţii”, a arătat Emil Ursu.

Romstorfer a săpat la o adâncime de patru metri

Cisterna cetăţii este o construcţie cu pereţi de piatră de tip fântână în care se aduna apa din precipitaţii şi posibile aducţiuni exterioare şi care servea locuitorilor şi oştenilor în perioadele de asediu. Viorel Blănaru, consilier Patrimoniu, Monumente şi Arheologie, din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, a arătat că Romstorfer a excavat la circa patru metri adâncime, determinând pereţi cu o grosime de până la 50 de cm de formă patrulateră, posibil rotundă mai jos.

„Materialele arheologice descoperite au fost deosebit de importante, atât în ceea ce priveşte piesele metalice, cât şi cele din ceramică. Ulterior, spre sfârşitul anilor 1970 cisterna a fost acoperită cu un podeţ de scânduri pentru a nu se produce accidente. Mai apoi s-a astupat, iar curtea interioară a devenit spaţiu pentru diverse manifestări”, a arătat Viorel Blănaru.

Lucrări s-au mai efectuat şi în perioada 1962-1977, până la o adâncime de 6,5 metri, dar potrivit muzeografului doctor Victoria Batariuc totul a fost sistat din acelaşi motiv invocat acum şi de arhitectul Gheorghe Sion: pericolul surpării malurilor.

Viorel Blănaru: „Săpăturile ar putea duce la descoperiri de mare importanţă”

Consilierul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava crede că este păcat că această nouă oportunitate de a afla tainele cisternei din Cetatea de Scaun nu este valorificată.

„Lucrările de consolidare a fortului muşatin din partea estică au dus la redecopertarea colţului de est al cisternei şi al arcadei ce o acoperea parţial. Din păcate, am înţeles că săpăturile arheologice au fost sistate, iar amenajarea curţii va duce la reacoperirea cisternei, rămânând ca dacă altădată cineva îşi va mai aduce aminte de ea să se facă săpăturile care ar putea duce la descoperiri de mare importanţă”, a arătat Viorel Blănaru.

Şi celelalte cetăţi medievale din România au avut astfel de cisterne pentru a asigura rezerva de apă a oamenilor din interior pe timp de asediu. Poate cea mai cunoscută este cea de la Castelul Huniazilor din Hunedoara, unde prizonierii turci au săpat în stâncă până la 30 de metri adâncime pentru a da de preţioasa apă.

Constructorul, dispus să-i ajute pe arheologi