Fluxul memoriei

Şi muzeele făceau fel de fel de servicii populaţiei pentru a câştiga bani. Şi s-a putut. Nimeni n-a murit de foame, vorba doamnei Ceauşescu. Guvernanţii actuali ar trebui să aplice aceeaşi politică înţeleaptă a tovarăşului Ceauşescu. Nu mai spun că preoţii primeau doar o mică indemnizaţie de la stat, restul luau de pe morţi şi de pe vii, vorba veche a ţăranului analfabet. Acum sunt, în totalitate, ultrabogaţi. Mii de hectare de păduri, vii, pământuri, plus salarii mărite trimestrial. Minus impozite. Pentru ce? Mulţi fiind informatori ai securităţii mai primeau câte un ban. Dar pământ, păduri, vii etc.? Toate erau ale poporului. „Ce, Iisus Hristos era bogat? Umbla săracul desculţ, dacă ne luăm după poveştile mistice”, adăuga tovarăşul Panaitiu. Şi avea dreptate. Celelalte secte religioase primeau bani de la capitaliştii din Occident, mai ales din SUA, şi ei sectanţi. Era bine pentru valuta ţării. Acum primesc bani de la stat. Pentru ce? Suntem un fel de republică fundamentalistă religioasă, nu numai ortodoxă, deşi şeful ei este prezent şi în viaţa politică. Şi patriarhii bolşevici, termenul este exact, erau deputaţi în MAN, numirea lor se făcea în fond prin decret prezidenţial. Nu numai că nu primeau nimic, în afară de reparaţii şi restaurări, dar mănăstirile care mai aveau şi puţin pământ erau adevărate pensiuni pentru activişti. Am fost şi eu în trapeza unor mănăstiri şi am băut afinată plus mâncare semicălugărească.

Dar de ce trebuie să primească bani partidele politice şi organizaţiile minorităţilor? E ceva absurd. Avem în acest caz o democraţie absurdă, kafkiană. Dar cine conduce democraţia noastră absurdă? Evident, onorabila securitate, forţa politică conducătoare a societăţii noastre capitaliste în curs de dezvoltare. Peste încă 20 de ani se va ajunge la faza capitalismului multilateral dezvoltat. Tovarăşul Ştefan Panaitiu, nehapsân din fire, dacă ajungea până azi, ar fi spus în stilul lui inimitabil: „Dumnezeii mamei lor de bandiţi, au furat toate bogăţiile poporului. Ne-a avertizat de atâtea ori bietul secretar general”.

Şi, chiar şi în condiţiile drastice ale bugetelor din epoca de aur, Cântarea României a înflorit. Cu cât mai puţini bani, cu atât devenea mai grandioasă. Marii capitalişti ai României comunist-capitaliste sunt, se ştie, foşti securişti cu rudele lor. Dar mai e o categorie: foştii informatori sau colaboratori ai securităţii. E o blasfemie să li se spună „turnători”. Şi ei şi-au slujit ţara şi poporul. Atât, cum am văzut şi în cazul securiştilor, doar ţara şi poporul. PCR? Care PCR? „Noi nu slujeam partidul, doar ţara şi poporul. Mai mult, eram ofiţeri ai armatei române”, aşa spuneau unii membri ai onorabilei securităţi după ce Ion Iliescu i-a vărsat în armată. A fost ideea kominternistului-şef Silviu Brucan! Evident, toate ideile erau ale lui. Dar tovarăşul Nicolae Ceauşescu chiar şi securitatea n-o ţinea prea umflată şi nu cu salarii extrem de mari. „Partidul conduce”, spunea răspicat tovarăşul secretar Panaitiu când auzea de armată şi securitate. „Dă-i naibii de tablagii!” În subconştientul lui, regretatul secretar Panaitiu, rău de gură cum părea sau cum voia să fie, jucând teatru, era şi un pic dizident. Pare paradoxal, dar se poate spune şi aşa.

Din trecut revin uşor şi cu aceeaşi plăcere în prezent. Mă întreb ce ar fi trebuit să facem noi după 1990 ca să ne bombardeze americanii precum pe sârbi? În câteva ore puteau rade Bucureştiul de pe harta ţării. Dacă era oare preşedinte Corneliu Coposu şi începea procesul kominterniştilor şi bolşevicilor? El îi iubea în fond pe americani, dar şi alţii i-au iubit şi au fost bombardaţi fără ezitare. Dacă ajungea la puşcărie marele maestru ostap benderian Silviu Brucan? Cu câte bombe ne alegeam? Nu se ştie. Cert este că am scăpat cu bine. Deocamdată, fiindcă istoria se repetă, dar e şi schimbătoare. Mă rog, fac şi eu supoziţii, sau, cum ar fi spus mama, „te mănâncă limba”. Este o expresie foarte frumoasă şi plastică. Cei care spuneau vrute şi nevrute, conform proverbului „adevărul umblă cu capul spart”, o făceau fiindcă îi mânca limba. Nu degeaba ereticilor în Evul Mediu li se tăia limba. Era o metodă care putea fi aplicată şi în comunism, în locul puşcăriei la nebuni. Cineva a mai repetat odată: „fii atent că o să te calce trenul...”

Ioan Pînzar