Pictorul crizantemelor, poet al nostalgiilor

Suceveanul Ştefan Danilevici, despre care scriam cu un an în urmă că, deşi suferă de boala Parkinson, şi-a găsit echilibrul interior prin pictură, îşi dezvăluie o altă faţetă creativă.

Pictor şi poet

În numărul 2/2012 al publicaţiei „Lalele roşii”, revista Asociaţiei de luptă împotriva bolii Parkinson, Ştefan Danilevici (care a fost făcut cunoscut printr-un număr anterior al revistei ca pictor) este prezentat şi ca poet, prin publicarea câtorva versuri.

Cum Ştefan Danilevici este concitadinul nostru şi, recent, s-a reîntors acasă după aproape două luni de şedere la Vatra Dornei, pe care le-a dedicat exclusiv picturii, l-am vizitat la domiciliu şi, odată cu tablourile pe care le-a făcut în această vară, mi-a arătat şi câteva din poeziile sale.

Terapie prin artă

La vârstă septuagenară, Ştefan Danilevici se luptă curajos cu boala Parkinson, iar lucrările sale de pictură sunt o dovadă certă că boala poate fi stăpânită. Diagnosticat cu Parkinson din anul 1999, Ştefan Danilevici, inginer tehnolog de industrie alimentară şi fost director la o întreprindere de profil suceveană, şi-a impus singur această formă de terapie prin artă, pe care o exercită de o bună bucată de vreme cu o voinţă exemplară.

Pictează dimineaţa devreme, când este odihnit şi are control asupra mâinilor. Are nevoie de linişte ca să se poată concentra, să-şi stăpânească tremuratul mâinilor, şi de-aceea lucrează la primele ore ale dimineţii.

Pictează pe fondul sonor al ciripitului de păsări

„Când mâinile încep să-mi tremure - spune Ştefan Danilevici - e un semn că mă aflu pe o anumită treaptă de oboseală şi trebuie să mă odihnesc!”. Pictează ascultând discret muzica instrumentală, liniştitoare, de pe CD-ul lui Gheorghe Iovu cu titlul „Raza de soare”, sau lucrează pe fondul sonor al ciripitului de păsări.

În vara aceasta, Ştefan Danilevici a realizat peste 20 de lucrări în ulei, tablouri cu flori (este cunoscut deja ca „pictorul crizantemelor”) şi peisaje montane.

Pictura îi conferă „o stare de relaxare”

Pictura, aşa cum spune el, îi conferă „o stare de relaxare”, relaxare pe care o simte atunci când lucrează, dar şi când se află în preajma unor lucrări care îi plac şi care-l inspiră.

În camera de lucru are câteva tablouri semnate de Ileana Bardă, pe care a avut-o ca profesoară la Şcoala Populară de Arte din Suceava (şcoală pe care a absolvit-o în anul 1978).

Sunt tablouri cu flori, dar deţine şi o lucrare necatalogată şi nemenţionată nicăieri până acum: „Moara lui Schapira, din Mănăstirea Humorului”.

„Mi-e dor să văd pe viu o şarjă de cavalerie...”

Dacă tablourile pictate de Ştefan Danilevici vor fi prezentate, cu siguranţă, într-o nouă expoziţie, poeziile sale nu au, cel puţin deocamdată, vreun proiect editorial.

Sunt poezii nostalgice, versuri care se circumscriu unor titluri ca „Toboşarul din grădină”, „Meteo stress”, „Şi ce dacă”, „Bruma”, „Speranţa”, „Liniştea”,  „Dansul frunzelor”...

„Mi-e dor să văd pe viu - scrie Ştefan Danilevici - o şarjă de cavalerie / E imposibil, aşa ceva nu mai există, doar în filme mai vezi / E ceva special, culoare, natură, dinamism, materie. / Esenţială este prezenţa cailor, care nu mai sunt”.

„A căzut prima brumă / Şi nu-i deloc o glumă - spune el într-o altă poezie - Acum e linişte şi pace / La următoarea brumă, vom vedea ce vom face”.