luni, 16 ian 2012 - Anul XVII, nr. 11 (4916)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9005 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4823 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Amintiri din comunism

Fluxul memoriei

Mulţi români de alte naţionalităţi părăseau ţara pentru întregirea familiilor. Era o jonglerie a activiştilor de partid pentru a nu-i aminti şi pe cei din sectele religioase. S-a exagerat faptul că cei plecaţi trebuiau să plătească doar contravaloarea studiilor universitare. Era firesc, erau şcoliţi din banii poporului. Măsura ar fi bună şi acum. Dar dacă eu mergeam într-o excursie şi nu mă întorceam? Nici o pagubă. Plătea mama mea la CAP. Adevărul este că nu am avut bani pentru o excursie în Turcia. Nici nu ştiu dacă-mi aprobau organele în drept. Cred că da. Atunci nu eram membru PCR, origine socială sănătoasă aveam, eram fost absolvent al şcolii de meserii cu practică în producţie etc. În loc de Turcia, în 1967 eram încă în Suceava, iar în 1968 plecam la Botoşani. Dar ce aş fi făcut eu oare în Turcia? Vedeam Cornul de Aur, apoi eventual ajungeam la celebrul lagăr de refugiaţi Kreiskirchen de lângă Viena. Din lagărul socialist ajungeam în lagărul capitalist pentru cel mult un an. Mai ajungeam oare la Paris, să beau un coniac într-un bar de lângă Arcul de Triumf? Nu cred. Vise tinereşti! O soluţie mai rezonabilă să pleci din România socialistă, înainte şi chiar în timpul epocii de aur, era să treci la o sectă religioasă, şi să te uneşti nu cu familia, ci cu fraţii tăi întru credinţă din America, unde peste 80% din cetăţenii ei sunt membri ai multor secte religioase neoprotestante. Numai la asta nu m-am gândit, deşi puteam să ader la oricare dintre ele, fără probleme de conştiinţă, trebuie să recunosc. Eram puţin ateu, format de vajnicul nostru partid comunist în spiritul ideilor materialismului dialectic. Până la urmă, nici nu e nevoie să-i citeşti pe Feuerbach sau pe Engels sau pe părintele ateismului, celebrul filozof Spinoza, întrucât au fost şi unii papi de la Roma atei. Şi nu i-a trăsnit nimeni, au murit în patul lor.
Dar bătrânii bolşevici de atunci atacau cu hotărâre toate concepţiile mistice şi retrograde. Eminescu, în „Împărat şi proletar” a spus: „Religia? o frază de dânşii inventată/ Cu a ei putere să vă apese în jug”. Oare nu avea dreptate cel mai genial român din toate timpurile? Numai mama era obsedată de această idee: mai cred eu în Dumnezeu, sau sunt comunist antihrist? Mă privea cu tristeţe şi eu tăceam din gură şi o luam cu vorba. Numai tânărul Dumitru Butnar, cu mustăcioară, de douăzeci şi ceva de ani, venit cu familia din Basarabia, goi şi flămânzi, i-a spus unei babe într-o zi de Paşti: „De unde ştii c-a înviat Hristos?” A fost un fel de cutremur pe uliţa noastră. Mama lui a venit plângând la noi şi a spus că era beat, ceea ce era oarecum adevărat. Partidul făcea educaţie ateistă mai mult tinerilor. Nu-şi făcea iluzii cu babele. „Să lăsăm babele, tovarăşi, să educăm tineretul şi oamenii muncii în spirit ateist!” Cineva odată a spus că în Constituţie se prevede dreptul de a crede. „Lasă-mă cu Constituţia, replica tovarăşul secretar unui tânăr activist, ce, eu nu ştiu constituţia, dă-o dracului, în fond noi am făcut-o şi noi o schimbăm dacă trebuie. Munca politică nu se poate opri nici la Constituţie. Documentele de partid, operele tovarăşului secretar general sunt baza muncii de propagandă. Aţi uitat de propaganda vizuală, tovarăşi. Panouri, afişe, lozinci, pe toate unităţile din oraşe şi comune! Să nu mai văd lozinci arse de soare şi distruse de ploi şi de vânt!
Comitetul central al PCR avea o secţie de propagandă, condusă de un secretar. Pe cei din anii 1950 nu mi-i prea amintesc. Să fi fost Leonte Răutu, ultrabolşevic jdanovist? Ceauşescu l-a promovat pe Dumitru Popescu-Dumnezeu. Aşa-i spuneau toţi, inclusiv tovarăşul secretar Panaitiu, dar nu chiar în şedinţe publice.
După 1980 a fost la Suceava, am mai amintit în treacăt, şi s-a oprit mai îndeaproape la muzeul judeţean. Vechea clădire avea un mic hol întunecos şi o scară anonimă spre etaj. Tovarăşul Popescu a dat ordin să se facă holul actual cu scara largă spre etaj. Jumătate din muzeu era destinat mişcării muncitoreşti şi comuniste. Dintre toţi marii şefi comunişti, Popescu-Dumnezeu era cel mai arogant. Se uita la oamenii simpli, la membrii de partid simpli ca la nişte gunoaie. Privea pe deasupra tuturor, undeva în hăurile comunismului multilateral dezvoltat. Parcă era lord englez. Numai că noi plăteam cotizaţia, dar şefii activişti nu. Cine îndrăznea să le ceară sfânta cotizaţie de partid? Normal, erau şi ei într-o organizaţie de partid, cu un BOB şi un secretar, de regulă un mic activist, care cred că punea el banii pentru cotizaţii. Poate că tovarăşul Panaitiu plătea cotizaţia. Îl trimitea cu banii pe Marin Ciobanu, un responsabil cu agitaţia vizuală. El avea aparate, diafilme, diapozitive etc. Un activist bolşevic tipic a fost şi domnul de după revoluţie Vlad, cu partidul lui care nu prea exista. Fusese specialist în colectivizare şi în alte munci politice. În tinereţea mea îi criticam în gând şi direct, de multe ori, pe activişti pentru că meseria lor era inutilă şi absurdă. Ei se substituiau tuturor membrilor de partid. Eu, membru de partid, nu puteam intra în sediul partidului decât dacă eram chemat, eventual. Sediul lor nu era şi al meu. Eu îi criticam oarecum de pe poziţii leniniste, Lenin avertizând că aceşti funcţionari de partid se vor transforma într-o aristocraţie muncitorească. Cu un singur activist de partid m-am certat: tovarăşul Cociş, la o şedinţă nu mă lăsa să părăsesc sala. El era cu organizarea şi închidea uşile când trebuiau să vină şefii. Am trecut furios pe lângă el, am deschis uşa şi dus am fost. Nu mi-a zis nimeni nimic mai târziu. Cred că lucram tot la ziar.

Ioan Pînzar

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei.
 Vizualizări articol: 1101 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Fluxul memoriei0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei