Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 20 feb 2010 - Anul XV, nr. 42 (4333)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Suceava

Tinerele până în 24 de ani, neinteresate de vaccinarea împotriva cancerului de col uterin

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Campania gratuită de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, demarată de Ministerul Sănătăţii, nu a prins la tinerele cu vârste între 15 şi 24 de ani, acelaşi eşec fiind înregistrat şi la fetiţele de clasa a VI-a şi a VII-a. Aşa indică o statistică prezentată ieri de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, potrivit căreia, în judeţ, doar cinci tinere cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani au fost de acord să primească serul, un al şaselea accept fiind înregistrat la categoria de vârstă 15-19 ani. Nici vaccinarea fetiţelor din clasele a VI-a şi a VII-a nu a avut mai mare succes, a doua doză de ser (care s-a administrat în luna ianuarie) fiind inoculată doar unui număr de 212 eleve din şcolile judeţului.

După dezastrul înregistrat până acum, Ministerul Sănătăţii a hotărât să vaccineze gratuit şi femeile care au peste 24 de ani şi să îi includă în campania de imunizare, pe lângă medicii de familie şi medicii de la cabinetele medicale şcolare, şi pe medicii de la nivelul cabinetelor ginecologice şi de planificare familială.

 

Elevele şi studentele au prioritate la vaccinare

Printr-un comunicat remis ieri, responsabilii de la Bucureşti au arătat că, începând cu luna martie, campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin a fetelor cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani se va putea realiza şi prin intermediul cabinetelor de ginecologie şi al cabinetelor de planificare familială din sistemul sanitar, nu numai în cadrul cabinetelor şcolare şi la medicii de familie, aşa cum era prevăzut până în prezent. De asemenea, şi femeile cu vârsta peste 24 de ani se vor putea imuniza gratuit în cadrul cabinetelor ginecologice şi de planificare familială din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog. Prioritate la vaccinare vor avea, însă, elevele şi studentele.

Noile măsuri au fost decise de către Ministerul Sănătăţii în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiilor de specialitate de medicină de familie şi obstetrică – ginecologie.

Ultimele statistici realizate la nivelul ţării arată că, până la data de 17 februarie 2010, au fost vaccinate gratuit 11.731 de fete cu vârsta între 12 - 14 ani, 3.365 de tinere cu vârsta între 15 - 19 ani şi 1.228 de tinere cu vârsta între 20 - 24 de ani.

Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin a fetiţelor cu vârste între 12 - 14 ani a fost demarată de Ministerul Sănătăţii în noiembrie 2009. O lună mai târziu s-a hotărât şi extinderea campaniei de vaccinare la toate fetele cuprinse în grupa de vârstă 12 - 24 ani, atât prin cabinetele medicale din unităţile de învăţământ, cât şi prin cabinetele medicilor de familie.

Doza a treia de vaccin împotriva cancerului de col uterin se va administra peste şase luni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tinerele până în 24 de ani, neinteresate de vaccinarea împotriva cancerului de col uterin.
 Vizualizări articol: 630 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Tinerele până în 24 de ani, neinteresate de vaccinarea împotriva cancerului de col uterin5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei