Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 2 nov 2009 - Anul XIV, nr. 257 (4243)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Centenar

Învăţătorul Petru Avârvarei, aniversat la 100 de ani

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Învăţătorul Petru Avârvarei a fost sărbătorit ieri, la Şcoala cu clasele I-IV din satul Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. I-au fost alături consăteni, foşti elevi ai şcolii, profesori, dar şi veterani de război.
Petru Avârvarei s-a născut pe 1 noiembrie 1909, în satul Boroaia. „Era, atunci, în ajunul Primului Război Mondial, o mişcare culturală unică la Boroaia, unde, un ucenic şi admirator al lui Spiru Haret, învăţătorul Vasile Tomegea, apostol al satului, îi îndemna pe ţărani să-şi dea odraslele la şcoală. Încât din nici un alt sat nu s-a ridicat şi remarcat un număr atât de mare de slujitori ai şcolii, ca din Boroaia – o adevărată armată de dascăli. Petru Avârvarei a învăţat 5 clase primare în satul natal, la Boroaia. A urmat apoi şcoala normală la Botoşani. În 1928, la 19 ani, îşi începe cariera de dascăl de şcoală la Râşca. După ce-şi satisface stagiul militar, revine la şcoala din Mănăstirea Humorului. În 1932 se transferă la Slatina. Aici a fost şi primar al comunei, vreme de 4 ani”, după cum a fost prezentat sărbătoritul de profesorul Mihai Iacobescu, fiu al satului.

 

Veteran de război

Petru Avârvarei a participat, pe frontul de Est şi cel de Vest, ca ofiţer, în cel de-al Doilea Război Mondial. După ce s-a întors teafăr de pe front, învăţătorul şi-a dedicat aproape toată viaţa învăţământului. S-a stabilit la Sasca Mică şi s-a însurat cu profesoara de limba şi literatura română Maria Andrieş, de la Rădăşeni, cu care are şi un băiat, Cătălin. Din păcate, mult prea devreme, rămâne văduv, după ce soţia este răpusă de o boală foarte grea – cancerul.
În toţi anii cât a lucrat în învăţământ, s-a implicat şi în activităţi extraşcolare, organizând serbări şi excursii cu elevii. S-a afirmat şi ca un iubitor şi păstrător al tradiţiilor populare.
La jumătatea lunii septembrie, primarul comunei Cornu Luncii, Petru Vodă, i-a înmânat veteranului centenar Petru Avârvarei o diplomă aniversară.
Veteranul de război a mai primit ieri diplome aniversare din partea generalului Badea Crăciun, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Suceava, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi a Casei de Ajutor Reciproc a Salariaţilor din Învăţământ Fălticeni, reprezentată de profesorul Constantin Bulboacă. După cum ne-a spus şi prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, maistrul militar pr. Dumitru Davidel, Petru Avârvarei este un om respectat în comunitate şi apreciat pentru toate lucrurile bune pe care le-a făcut în viaţă. „A avut parte de o aniversare pe măsura valorii sale, pentru că este un exemplu pentru generaţiile care vin din urmă”, a spus Dumitru Davidel, unul dintre organizatorii evenimentului.

 

A scris versuri şi proză

„Petru Avârvarei a scris versuri şi proză. A debutat în <Vestitorii Satelor>, una din revistele pentru săteni, condusă la începutul veacului de Vasile Tomegea, Ghiţă Rădăşanu şi alţi apostoli ai lui Spiru Haret. A scris ceea ce i-a dictat inima, fără pretenţia de-a fi şi a deveni scriitor. În 1936 a publicat un roman, <Frământări>. A mai scris, <Invazia Moldovei – Baia> (1995), <Dragoste şi război> (1997), <Pătimiri transilvănene> (1999), <Savinia> (2007), <Momente senine şi tulburi> (2008) etc. Ceea ce e încă departe de-a fi exhaustiv”, a precizat profesorul Iacobescu.
După ce le-a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru cuvintele frumoase pe care i le-au adresat, învăţătorul Petru Avârvarei a spus, cu regret, că mai are cinci cărţi în manuscris, pe care ar fi vrut să le vadă tipărite. Pentru că nu are banii necesari publicării volumelor, sărbătoritul a spus că va dona manuscrisele muzeului din comună, pentru ca, într-o zi, cineva să le răsfoiască şi, de ce nu, să le publice.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Învăţătorul Petru Avârvarei, aniversat la 100 de ani.
 Vizualizări articol: 1501 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Învăţătorul Petru Avârvarei, aniversat la 100 de ani5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei