Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 17 nov 2008 - Anul XIII, nr. 271 (3952)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

În primele două zile

Iulius Mall Suceava, luat cu asalt de 200.000 de vizitatori

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO
Deschiderea unui centru comercial Iulius Mall la Suceava s-a dovedit a fi un succes chiar din prima zi, când peste 100.000 de vizitatori s-au năpustit asupra porţilor deschise, luând cu asalt sutele de magazine şi hipermarketurile Auchan şi Bricostore.

Începând de sâmbătă, locuitorii oraşelor din nordul României au o nouă destinaţie pentru cumpărături şi distracţie - Iulius Mall Suceava, după cum rezultă din numărul record de vizitatori, aproximativ 200.000, înregistrat în primele două zile de funcţionare - sâmbătă şi duminică.

Primul mall regional din Moldova – la care sunt aşteptaţi nu doar clienţii din judeţele Suceava şi Botoşani, ci şi cei din Iaşi, Vaslui şi Bacău, aici fiind cel mai mare centru comercial realizat până acum, se întinde pe o suprafaţă construită de 70.000 de mp, din care 50.000 mp sunt exclusiv cu destinaţie comercială.

Iulius Mall Suceava a fost gândit pentru a oferi o adevărată experienţă de cumpărături şi distracţie, într-o ambianţă de 5 stele: o construcţie impresionantă ce cuprinde 150 de magazine cu renumite branduri naţionale şi internaţionale, fântâni arteziene muzicale, lift panoramic, acces liber la internet prin reţeaua wireless, spaţiu de joacă pentru copii, bowling şi biliard, primul sport pub din Suceava, iar în curând, patinoar în aer liber şi cel mai mare şi mai modern cinematograf din zonă – Cinema City, format din zece săli multiplex.

În aceste condiţii, nici nu este de mirare că cele 1.200 de locuri de parcare gratuite au fost ocupate încă de la primele ore ale dimineţii, întreaga zonă foodcourt – formată din 12 restaurante, cu 1.200 de locuri, a fost plină mai mereu, iar vânzările înregistrate de magazinele din mall au depăşit aşteptările tuturor.

Numai sâmbătă au fost epuizate aproape 50% din taloanele pregătite pentru  marea tombolă a deschiderii oferită de Iulius Mall - premiul cel mare - un autoturism VW JETTA - fiind oferit tuturor celor care fac cumpărături de peste 50 lei.

 

100.000 de cadouri şi o mulţime de surprize

Pentru prima zi de funcţionare, IuliusMall Suceava a pregătit clienţilor săi cea mai plăcută experienţă de shopping. Concerte live, prezentări de modă, 12 statui vii reprezentând personaje celebre, printre care Cleopatra,  Zorro şi Cupidon, şi demonstraţii de focuri cu făclii au surprins clienţii în timp ce îşi făceau cumpărăturile, iar sute de copii au avut parte de o zi animată, cu pictură pe faţă şi baloane modelate de clovni profesionişti.

Cele 100.000 de obiecte promoţionale – umbrele, şepcuţe şi pixuri – ce au fost oferite în dar clienţilor în prima zi de funcţionare a Iulius Mall Suceava, au stârnit o adevărată furtună, sute de oameni înghesuindu-se, cu mâinile întinse, pentru a nu rata ocazia.

Prima tură de cadouri oferite abia a deschis apetitul unora, care au revenit apoi chiar şi de 5-6 ori, prin mall, dar şi pe stradă, la plecare, putând fi văzute persoane care cărau câte 4-5 umbrele.

 

Modă şi Andreea Bălan, la pachet cu mâncarea din 12 restaurante

În jurul amiezii, zona de foodcourt, cu cele 12 restaurante, a devenit neîncăpătoare, când acolo şi-au făcut apariţia cei mai populari moderatori de emisiuni din România – Daniel Buzdugan şi Mihai Morar. Aceştia au dat startul distracţiei, iar pe scena amenajată în interiorul Iulius Mall  au defilat frumoase manechine, într–un spectacol de modă cuprinzând 60 de piese ale unor colecţii purtând semnătura Rita Mureşan. Nu a lipsit nici o paradă a rochiilor de mireasă, sau colecţii semnate Marika, TerraNova, Cristina Nichita Nichi şi Triumph.

Andreea Bălan şi Petrişor au făcut o demonstraţie de dans în ritmul  “Dansez pentru tine”, după care frumoasa solistă a susţinut un recital memorabil.

De la ora 19:00 distracţia s–a mutat în parcarea exterioară, unde zecilor de mii de oameni li s-a oferit un adevărat spectacol de lumini şi cele mai bune trupe ale momentului.

Duminică, 16 noiembrie, Iulius Mall Suceava a continuat seria surprizelor, cu un concert al Ansamblului Ciprian Porumbescu şi al solistei Laura Lavric, urmat de concertele susţinute de Cristina Rus şi Pavel Stratan, intercalate de prezentări de modă.

„Evenimentele organizate în primele două zile de la deschiderea Iulius Mall Suceava sunt primele dovezi a ceea ce înseamnă conceptul Iulius Mall. Viaţa din oraş va avea un alt ritm, evenimentele şi surprizele vor continua în fiecare săptămână, iar Iulius Mall Suceava va deveni kilometrul zero al cumpărăturilor şi distracţiei în nordul României”, au declarat reprezentanţii celui mai mare mall din Moldova.

 

Traficul rutier, dat peste cap de numărul mare de vizitatori

Succesul de care s-a bucurat Iulius Mall chiar din prima zi s-a resimţit şi la nivelul traficului rutier din Suceava, dar mai ales din zona Bazarului, unde adeseori au apărut blocaje rutiere.

Foarte multe maşini au venit din oraşele învecinate Sucevei sau chiar din judeţe vecine, motiv pentru care, la anumite ore, dinspre Botoşani şi Fălticeni, autoturismele circulau bară la bară.

Şeful Biroului Poliţiei Rutiere municipale, Laurenţiu Hermeniuc, a precizat că, din cauza aglomeraţiei, a fost nevoit să comaseze toate efectivele de care a dispus în acea zonă, iar mai târziu, în jurul orei 20.00, chiar să oprească maşinile să mai intre la mall, pentru că parcarea era blocată total.

Astfel, timp de o oră, sâmbătă seara, a fost permisă doar ieşirea maşinilor din parcare.

În timpul zilei, cei care au dorit să ajungă la Iulius Mall au avut la dispoziţie autobuzele TPL de pe linia 2, care i-au dus direct în incinta centrului comercial.

Administratorul TPL, Darie Romaniuc, a precizat că această rută, pe la Iulius Mall, va fi menţinută în continuare pentru autobuzele de pe linia 2, facilitând astfel accesul clienţilor în acea zonă.

Concertele de seară au dat peste cap şi firmele de taximetrie, care au fost asaltate de zeci de comenzi pe care nu le-au putut onora, pentru că nu au anticipat acest moment.

În vreme ce mii de oameni, ieşiţi de la concert, au ales varianta să plece la pas către casele lor, alţii au avut de aşteptat chiar şi mai bine de o oră să prindă un taxi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Iulius Mall Suceava, luat cu asalt de 200.000 de vizitatori.
 Vizualizări articol: 41054 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.19/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.2 din 16 voturi
Iulius Mall Suceava, luat cu asalt de 200.000 de vizitatori3.2516

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   OK... trimis de
(17 nov 2008, 11:48:08
...totul suna bine si pare frumos, dar vin eu, ca o carcotasa si o Toma necredincioasa si intreb: numere despre incasari aveti? Cat s-a cumparat, acum, cand preturile sunt promotionale, ca la orice deschidere? Si ma refer aici la cumparaturile din magazine, nu la Auchland.

Daca are cineva vreo idee si imi da si mie un raspuns, multumesc anticipat.
2.   Intr-adevar trimis de
(17 nov 2008, 12:50:31
Intr-adevar, e dragut pe acolo, cum s-a amenajat zona, chiar daca nu e complet finisata si integrata. E frumos si mall-ul, mare, aerisit cu magazine. Am apreciat enorm libraria/ceainaria/oaza de neuroni Carturesti, pe care o apreciez f mult in Bucuresti. Am fi carcotasi sa zicem ca mall-ul in sine e nasol. S-au mai creat cateva locuri bune de munca, cateva sute de oameni o sa aiba un salariu de craciun. Daca industria a picat, sau s-a vrut sa fie picata, ceva ceva se poate scoate si din comert...nu stiu cat.

Ce e nasol totusi

1) monstruozitatea aia de monolit-reclama din sensul giratoriu de la bazar. E un monument de prostie si prost gust arhitectonic. E inutil de mare si de industrial. O bila neagra la fle de mare ca si prostia aia.

2) traficul infernal care se va manifesta de sarbatori, care va rupe oamenii din Burdujeni de oras si invers. Asemanarea cu Bucuresti e izbitoare. Pana si transportul public va fi grav afectat si asta se va simti.
3.   Aspirator trimis de
(17 nov 2008, 17:23:31
un alt aspirator de bani s-a deschis. oare se mai fac multe?

4.   Felicitari de Mos Gerila! trimis de
(18 nov 2008, 07:41:21
Felicitari domnule Primar Lungu!

Intr-un mandat si jumatate ati reusit marea performanta de a construi atatea marketuri chiar in inima orasului. Americanii se chinuie de un veac sa realizeze asa ceva. Cea mai notabila performanta a lor este un market la numai 10 km de oras.

Dar ce coneteaza ca la ei nu sunt cozi si ambuteiaje in trafic ca doara ei este prosti si nu estem destepti!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei