Distracţia mai multor copii din comuna Mălini, adunaţi în sat pentru a face primele pregătiri pentru ieşirea la urat, s-a mutat la spital pentru doi dintre ei.
Joi seară, în jurul orei 20.45, oamenii legii de la postul de poliţie din localitate au dat peste mai mulţi copii, unii în stare avansată de ebrietate.
Doi dintre ei, unul de 11 şi altul de 13 ani, verişori, care abia se mai ţineau pe picioare, au fost urcaţi în salvare şi transportaţi de spitalul din Fălticeni.
Ambii au primit îngrijiri medicale, fără a fi însă într-o stare gravă. Oamenii legii au aflat că puştanii au consumat vin roşu.
Părinţii acestora au fost chemaţi la poliţie, pentru a li se aduce la cunoştinţă comportamentul copiilor.