Confesiunile publicistului, scriitorului şi bibliografului  Ioan  PINZAR

Comitetul regional de partid Suceava a primit sediul vechi al primăriei oraşului, cel pe care l-au „moştenit“ după 1989 Prefectura şi Consiliul Judeţean. Vechea prefectură interbelică funcţiona în actualul local al muzeului, care a devenit apoi sediul primăriei. Raionul Suceava îşi avea sediul la Iţcani, în două clădiri, una sub pasarelă, iar altă clădire,  fostă a comunităţii germane, la ieşirea spre Rădăuţi - Siret. În general proveniţi din muncitori, de regulă ceferişti, cum era şi Ene Ţurcanu, activiştii de atunci nu aveau decât 4-7 clase primare, dacă nu şi cursuri de alfabetizare. Eu i-am ascultat pe unii în anii 1960 şi nu uit teribilul lor limbaj agramat, de „lemn“. Ţăranii din Costâna vorbeau o limbă frumoasă, plastică şi colorată, bogată în expresii, mai ceva ca în Amintirile lui Creangă. Dar să nu uit de Stalin. Până şi preoţii au făcut slujbe speciale de pomenire în biserici, la moartea lui. Eu, copil, eram trimis de mama la biserică în fiecare duminică, pentru a compensa poate faptul că ea nu mergea niciodată, deşi a fost o mare credincioasă. Eram tânăr, apoi mai bătrân şi mama mă tot întreba, cumva cu sfială: „Tu eşti comunist, nu crezi în Dumnezeu? Să crezi în El!“ Nu spuneam nimic, nici da, nici nu. Dar şi mai târziu, tânăr fiind, mergeam uneori la biserică. Ţin minte cum se rugau preoţii pentru sănătatea şefilor comunişti şi cum citeau pasaje din Biblie unde se vorbea despre pace. Într-un fel, şi fondatorii creştinismului propovăduiseră un „comunism“ înaintea lui Marx. Nu înţeleg încă de ce comunismul a făcut atâta propagandă ateist-ştiinţifică. Cel puţin la ţară, unde trăiau peste 80% dintre oamenii acestei ţări, prin 1950, propaganda ateistă nu putea prinde. Comuniştii nici nu au luat vreo măsură specială. Este adevărat că în acei ani copiii nu mai învăţau religia, în rest biserica şi preotul erau pe primul plan. Doar activiştii de partid nu aveau voie, asta până în 1989, să meargă la biserică. Mulţi se duceau pe furiş şi aproape toţi ţineau pe ascuns toate sărbătorile religioase. Cum să faci atei din nişte oameni care nu înţelegeau nimic, decât câteva lozinci, şi asta în primă fază? Mai târziu au apărut activiştii cu şcoală de partid dar şi de stat, care militau în vânt pentru educaţia ateist-ştiinţifică. Am lucrat şi eu la Comisia pentru răspândirea cunoştinţelor ateist-ştiinţifice, unde trebuia să trimitem celebrele brigăzi ştiinţifice la ţară, la cămine culturale. Sigur că erau aduşi uneori nişte copii. Era o adevărată mascaradă, foarte penibilă pentru noi şi pentru profesorii de ştiinţe exacte pe care-i aduceam. Dar „îi aduceam”, de regulă, mai mult pe hârtie. Controlul se făcea la hârtii, nu la fapte, iar în judeţ erau doi directori de cămin cultural care aveau cele mai bune planuri de muncă: la Bosanci, Tit Cârstean şi la Vicovu de Sus. Cei care aveau hârtiile puse la punct ieşeau bine la control. Dar noi făceam şi îndrumare. Aceasta se realiza mai eficient în prezenţa celebrului alcool, fundamentul Cântării României. Această nesfârşită „Cântare” artistico-bahică-ideologică a curmat multe vieţi, înecate în alcoolul ei. Educaţia adulţilor era o întreagă teorie făcută de cei de la Bucureşti. De fapt era vorba de cultura de masă, adică a maselor de oameni ai muncii. Tot acest mecanism propagandistic absurd şi ineficient urmărea „formarea omului nou“.  Care, în parte, s-a făcut, dar paradoxul e că acum serveşte pentru construirea capitalismului. Toţi comuniştii de frunte au ajuns, după 1989, capitalişti de frunte. Ceauşescu poate fi liniştit într-o ipotetică lume de „dincolo“. Ceva din ce a dorit el tot a prins, dar pe invers.

Secretarul general al partidului credea sincer în ceea ce spunea. De aceea nu merita să fie împuşcat. Trebuia lăsat să vadă cum se construieşte din nou capitalismul. Trebuia făcut un proces, cât de cât normal, care să ţină mult timp, şi în final omul să fie graţiat. Nici nu mai avea mult de trăit. Eu înclin să nu cred că el a ordonat, cum au spus toţi cei din jurul lui, să se tragă în populaţie. Atunci, trebuie să recunosc, nu i-am regretat moartea. Acum, însă, da. Din moment ce a mers la moarte cântând „Internaţionala“, s-a absolvit de toate păcatele. Cazul lui era de domeniul preoţilor sau al psihiatrilor. Dacă nu era comunist, Ceauşescu putea ajunge un călugăr exemplar, care să facă o carieră până la mitropolit sau chiar mai mult. La fostul preşedinte al României a contat care a fost prima idee care i-a „intrat în cap“, cum se spune în graiul oral. Or, lui îi intrase comunismul…

(Rubrică îngrijită de Angela Furtună)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Toţi comuniştii de frunte au ajuns, după 1989, capitalişti de frunte”.

Comentarii