Lucian AVRAMESCU

Scriam ieri un lucru pe care-l știu mai ales statisticile: datoria externă a României a sărit de 100 de miliarde de euro. Record asasin pentru o țară care nu mai are economie decât pentru a-și contabiliza falimentul, nu mai are industrie, nu mai are decât materie primă de vândut, meserie pe care o practică avântat de un sfert de veac, prin negustori de împrumut. Vindem păduri, vindem petrol, vindem gaze, vindem gaze de șist. De fapt vorba vine că vindem. Toate-s deja vândute. Iar dacă vorbim de vânzare, alții vând, noi pierzând și calitatea de tejghetari. Uneori birtașii, la preț dublu, ni le vând chiar nouă, foștilor proprietari. În concluzie, practicăm o negustorie cu sens unic – nu vindem nimic și cumpărăm mereu.

Mai scriam că toți fură – miniștri, subminiștri, parlamentari, premier și președinte, deocamdată dovedit doar prin fratele său. Și mai scriam că nu-mi place, din ce în ce mai apăsat, Victor Ponta, pe care, firește, nu-l voi vota. De aici rapida catalogare a bietului alegător din mine ca ”băsist nenorocit”. Observ că orice atingere adusă durduliului Mesia Ponta e sancționată cu parul vorbei. Nu pot fi anti-Ponta, rămânând și anti-Băsescu, ceea ce sunt de 25 de ani? Nu mai există nimic pe pământ, au sucombat alternativele și alternativele la alternative? Înghesuiți în acest rezumat opțional  ne întoarcem în anii 50 când chiaburul era obligatoriu hapsân și dușman al poporului, chiar dacă sub numele ăsta sta un țăran harnic și nebețiv, care strânsese prin munca lui ceva avere, iar țăranul sărac era musai cinstit, chiar dacă se dovedea uneori leneș și bețiv. El se nimerea tocmai bun de pus șef de pușcărie politică să-l reeduce în fiare și șuturi pe cel harnic, pe preot, pe fruntașul liberal sau țărănist, pe dascălul care nu nimerise să-l învețe carte. Dacă nu erai explicit de partea ”poporului” riscai reeducarea la Canal.

Observ că azi poporul e Victor Ponta. Ei bine, eu nu cred în Ponta pe post de Dumnezeu. Și am îndestulate motive, inclusiv ghinionul de a ști omul din fraged avânt spre ghiolbăneală, așa cum am avut ghinionul să-l știu pe Băsescu de timpuriu. Nu i-am votat și nu-i voi vota niciodată pe nici unul. Firește, cineva va scrie rapid sub aceste rânduri: ”iată dovada că e băsist”, ”un băsist nenorocit”. Trăiesc într-o lume de înjurături. Și eu sudui uneori. Sunt, ca atare, imun. Iar sondajul ăla, reluat și de noi, conform căruia Iohannis e mai bine plasat în București, unde-l învinge detașat pe Ponta, e real. Puteți urla și stând în cap. Degeaba. Urmează ”bucureștenii sunt niște nenorociți de băsiști”, ”bănățenii sunt niște nenorociți de băsiști”, ”ardelenii sunt niște nemernici de băsiști”. Ciudată și simpluță rezolvare a unui amor politic. Iubește, frate, pe cine ai chef. Dacă distingi în Ponta voievodul marțial al țării tale, votează-l și-ți va fi apostol și icoană în sufragerie. E dreptul matale.  Lasă-mă însă și pe mine să constat ce văd cu ochiul liber și să-mi exprim nedumeririle, fiindcă asta fac, multe și grele. Sunt ofurile și întrebările la care am dreptul să supun, încă liberă, ființa mea. Nu mă feri de neliniști, obligându-mă să cred că fără idolul tău moarta lume românească mai moare o dată.