Narcis SIRETEANU

De când haina satanică a ateismului a fost lepădată cu dezgust, biserica ortodoxă a ajuns una dintre cele mai credibile instituţii din ţara noastră. Sondajele de opinie îi tot arată încrederea de care se bucură în rândurile populaţiei. Este un fapt evident că oamenii au încă teamă de Dumnezeu. Unii, mult mai puţini, chiar îl iubesc.

Însă, cu fiecare preot care calcă sonor pe bec, credibilitatea de care vorbeam se zdruncină. Această instituţie - a păcii sufleteşti, a înţelegerii între oameni - doar de scandaluri nu are nevoie. Fiecare scandal se infiltrează la temelia ei, măcinându-i edificiul.

Preotul Ionel Vrăjitoru din Liteni s-a pierdut şi el cu firea. Până să-l judece consiliile bisericeşti ori chiar Domnul însuşi, presa l-a tratat cu severitate. Mai mult, l-a condamnat. Căutat fiind de o persoană turnată de el la Securitate, părintele şi-a uitat harul care-i dă identitatea. O lume întreagă l-a privit şi s-a indignat de comportamentul său, scăpat din ham.

Nu-l condamn pe acest preot. Vechea societate a pervertit sufletele oamenilor. Cea de acum nu s-a lăsat mai prejos. Şi una, şi cealaltă se bazează pe turnătorii. Iar turnătoriile au nevoie de turnători. De informaţii. Şi unde se pot căpăta informaţiile mai uşor decât acolo unde se deschid sufletele, adică la biserică?

Unii preoţi au făcut şi fac târgul cu serviciile de informaţii, pentru că sunt şantajaţi. Sau din simplu oportunism. Chiar dacă viaţa cealaltă este plină de promisiuni, cea pământească e totuşi singura certitudine. Aici poate că e marea diferenţă între un preot creştin ortodox şi altul, să zicem, budist. Nu oricine are puterea de a fi martir.

Preotul Vrăjitoru arată, prin comportamentul său, că e un simplu om, cu reacţii fireşti atunci când e prins cu mâţa-n sac. Cunosc însă destule persoane pe care acest om chiar le-a ajutat. Persoane dezorientate, persoane la ananghie. Să privim lucrurile nuanţat. Şi să nu mai credem că preoţii sunt dumnezei.

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.