Mircea Radu IACOBAN

„Îmi iau angajamentul să aduc la cunoștință organelor Securității Statului orice acțiune sau manifestare dușmănoasă pe care o voi sesiza, indiferent de persoană, prieten sau rudă a mea (...). Sunt conștient de faptul că deconspirarea acestui Angajament înseamnă trădarea unui secret de stat...” E-un text de acum cunoscut: Securitatea nu se ostenea să varieze formulele actului de racolare și utiliza un text-șablon, totdeauna ornat cu titlul lipsit de orice echivoc „Angajament”. Surprinde însă, nemăsurat, semnătura noului informator: Aurel Leon!! Ei bine, iată un nume la care niciodată nu m-aș fi gândit! Am fost colegi în redacția nou înființatei reviste „Cronica” (1966-1969) și, după aceea, i-am publicat unul câte unul cele șase volume ale cunoscutei cărți de memorialistică intitulată „Umbre”, le-am reeditat înainte de 1989, ba și după, când le-am trimis din nou la tipar, de astă dată într-o ediție completă de circa 700 de pagini. Leon a fost un „Ziarilă” ieșean cu zeci și zeci de ani în slujba presei de toate orientările și nuanțele, îi respectam cu toții îndelunga experiență și-i reproșam cu foarte tinerească timiditate doar lejeritatea cu care opera în privința datelor și exactității informației. Mai în glumă, mai în serios, îi reproșam că încearcă să perpetueze conduita provincială de scandal „azi publicăm știrea, mâine, dezmințirea, și poimâine, dezmințim dezmințirea”.

Exact era în delațiuni, dar asta n-o știam atunci, iar „bădia Leon” avea condei bun, cunoscuse mai toate personalitățile moldave din perioada interbelică și opera într-o nișă de interes la care n-aveam acces decât ca privitori și, eventual, aplaudaci. Cum să-ți închipui că-i turna la Securitate tocmai pe cei despre care scria cu... drag și har? Și totuși, așa a fost: cercetătorul Adrian Cioflâncă i-a studiat dosarul la CNSAS, constatând că „bădia Leon” este nu numai deținătorul recordului de a fi informatorul român acoperit cu cei mai mulți ani de slujire la activ, ci și cu stipendierea cea mai îndelungă, primind mizerabila răsplată securistă de 300 de lei pentru fiecare delațiune vreme de 34 de ani!

Să zicem chiar că i se poate prezuma o anume vocație pentru turnătorie și manevre sub acoperire, câtă vreme a lucrat pentru serviciile secrete încă din 1939 (!), când a fost recrutat în slujba Secției a II-a a MstM, structura de informații și contrainformații a Armatei. Secretar de redacție la gazeta „Opinia”, este suspectat că ar fi plantat manifeste comuniste în moderna tipografie a familiei de evrei Damsker, ceea ce a constituit pretextul pentru confiscarea și „românizarea” tiparniței ieșene cu rotativă.

Se pare că, în timpul Pogromului din 1941, Leon a profitat de rigorile legislației legionare ce interziceau funcționarea firmelor deținute de evrei, determinând forțata trecere pe numele său a unor valori consistente și omițând să intervină atunci când proprietarii în cauză erau escortați spre Chestură. Dosarul de la CNSAS mai arată și că ar fi contribuit la alcătuirea listelor de evrei considerați primejdioși, ulterior deportați peste Nistru. Din 1943, „bădia Leon” a devenit șeful unui alt serviciu conspirativ (printre agenții cărora s-a numărat și prozatorul Eusebiu Camilar) înzestrat cu 50 de informatori „la vedere” și 20-30 sub acoperire – sub Biroul statistic militar. „Mapă profesională” destul de bine garnisită pentru ca Securitatea să-i propună deschis „ori, ori!”: sau devine colaborator, sau va fi trimis în judecată, pentru, probabil, chiar crime de război.

Cum rezultă din Dosar, a acceptat de voie, de nevoie, și, ca urmare a delațiunilor sale, cităm, „s-a trecut la arestarea acestor elemente, trimiterea lor în justiție și condamnarea lor”. „Elementele” s-au numit E. Diaconescu, cercetător la un Institut Academic, Traian Gheorghiu, profesor universitar ș.a. Din clipa intrării în redacția revistei „Cronica” (1966), „bădia Leon” a încetat brusc colaborarea – motivele pot fi cel mult bănuite. Cert este, însă, că a fost determinat să-și reia turnătoriile, fiind direcționat de această dată către N. Carandino, Adrian Pascu, Al. Ivasiuc, N. Breban, G. Pruteanu, Mihai Ursachi. Pentru fiecare informare primește până târziu, în 1988, cei 300 de firfirici ai trădării.

Este pur și simplu dureros ceea ce am aflat despre Aurel Leon și stăruie o mare întrebare: ce facem cu cărțile lui? „Umbre” reprezintă o contribuție memorialistică valoroasă, documentată și originală. Se va așterne și peste ele umbra trădării autorului?