Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Între ce vom alege în toamnă pentru viitorul Parlament? O tipologie a candidaţilor e deja posibilă iar ea ne poate ajuta, dacă nu să decidem ferm între ce-i bun şi ce nu, măcar în a contura limitele între care alegerea noastră devine rezonabilă. Ca orice tipologie, şi cea pe care o propun aici nu identifică persoane în carne şi oase, cu nume şi prenume, ci atribute care fac diferenţa între câteva grupuri de potenţiali candidaţi. Mai exact, trei asemenea grupuri. Iată-le, aşa cum se profilează deja.
1.Candidatul “lor”. Va fi, cu siguranţă, cel dominant. Desemnat de partid pe criteriul decisiv al fidelităţii şi utilităţii sale în jocul intern de putere şi influenţă, acest tip de candidat devine atrăgător dacă cel care alege consideră că partidul pe care-l reprezintă are şanse reale de a ajunge la guvernare. Calităţile personale devin secundare atâta timp cât simpla sa apartenenţă la un partid e o garanţie că promisiunile din campanie vor fi în mare măsură îndeplinite. De aici importanţa majoră a mesajului pe care-l transmite partidul de la nivel central. El se traduce, explicit, prin promisiunea că va forma viitorul guvern şi, implicit, prin capacitatea de negociere pre şi post electorală pentru formarea majorităţii în viitorul Parlament.
Se adresează în special alegătorului interesat de probleme mai generale, de tipul fiscalităţii, direcţiei în care merge economia, dezvoltarea regională dar şi politica externă sau lupta împotriva corupţiei. Dar nu poziţia ideologică a partidului e relevantă pentru că aşa cum ştim deja între principalele forţe politice de la noi există o convergenţă semnificativă, cel puţin declarativă, asupra modului de abordare a majorităţii acestor probleme. Contează în primul rând distanţa, reală sau presupusă, între vorbe şi fapte iar aceasta e dată de forţa pe care o inspiră partidul.
Prin urmare, campania candidatului politic se va axa în principal pe un mesaj de tipul “eu reprezint puterea, votaţi-mă pentru capacitatea mea de a face ceea ce promit”. Se va “vinde” în poziţie sobră, inspirând încredere în sine, cu sigla de partid lipită ca un timbru de fruntea sa uşor încruntată a responsabilitate.
Votul pe care-l aşteaptă e unul raţional, de natură pur pragmatică.
2. Candidatul “tău”. Desemnat de partid sau independent, acest tip de candidat se va prezenta drept omul locului, cel care-ţi înţelege cel mai bine nevoile, problemele chiar şi gândurile.
Campania sa se va baza foarte mult pe argumentul empatiei, pe calităţile sale personale care-l fac să pară reprezentativ pentru comunitatea căreia îi cere votul. Nu-şi va promite marea cu sarea ci se va concentra pe chestiunile mărunte ale localităţii sau colegiului în întregime pe care se va angaja nu atât să le rezolve, deşi formal o va face, cât să le facă auzite la Bucureşti. Promisiunea sa fundamentală nu e soluţia ci reprezentarea, iar calitatea principală pe care va încerca să şi-o vândă e încrederea.
Mesajul de campanie a acestui tip de candidat va gravita în jurul cuvintelor “noi”, “al nostru”, “împreună” sau construcţiilor de genul “ei versus noi cei mulţi” şi “ei versus noi cei de-ai locului”. Poza candidatului, fals zâmbitoare care va încerca să sugereze deschidere, simpatie, comunicare directă, onestitate.
Se aşteaptă la un vot “patriotic”, “emoţional”.
3. Candidatul “lui însuşi”. E vedeta scoasă în faţă de partid sau aruncată în lupta electorală de propriul orgoliu. Se va “vinde” ca un produs pe care se recomandă de la sine. Tu trebuie doar să-l accepţi ca pe o onoare.
Candidatura sa e prezentată ca o cedare, ca un sacrificiu pe care-l face pentru binele altora sau ca un serviciu pe care s-a decis să-l întoarcă electoratului pentru ceea ce a ajuns el să reprezinte. Vor fi destul de puţini, dar notorietatea lor extra-politică va atrage cel mai mult atenţia electoratului. Nu neapărat şi votul.
Pentru partid, candidatul vedetă constituie doar un vehicul în vederea mediatizării acţiunilor şi mesajelor politice altfel plictisitoare şi eticheta de “seducător”.
(27 aug 2008, 13:48:04