Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 22 sep 2008 - Anul XIII, nr. 223 (3904)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Vânzările de locuinţe aflate în stadiul de proiect au început să scadă

Vânzările de locuinţe aflate în stadiul de proiect au început să scadă, în favoarea achiziţiilor de apartamente sau case în faze avansate de construcţie sau chiar finalizate, potrivit reţelei imobiliare RE/MAX.

În Bucureşti, de exemplu, ponderea apartamentelor vândute în stadiul de proiect a scăzut la 65-70% în acest an, de la aproximativ 90-95% anul trecut, a declarat, într-un comunicat, Andrei Marinescu, broker/owner RE/MAX Magnum, agenţie din reţeaua imobiliară RE/MAX.

În perioada 2005-2007, majoritatea apartamentelor din ansamblurile rezidenţiale s-au vândut în stadiul de proiect, dezvoltatorii lansând lucrările de construcţie doar după ce atingeau un procent ridicat de vânzare. Multe dintre proiectele de mari dimensiuni lansate în anii trecuţi - cu sute, unele chiar cu mii de unităţi locative - au vândut primele stadii încă din faza de proiect, însă, în acest an, deşi preţurile nu au înregistrat evoluţii similare celor ale apartamentelor vechi, dinamica vânzării apartamentelor noi a fost scăzută, ca şi în cazul imobilelor vechi, se menţionează în comunicat.

"Vânzările de locuinţe noi au avut un trend descrescător în acest an, chiar şi rate cu 30% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în funcţie de proiect. Marile proiecte doresc în continuare vânzarea «la planşă», dar au început să nu o mai poată face", a afirmat Marinescu.

 

Exemple concrete

Reprezentanţii RE/MAX au dat ca exemplu Bacăul, unde ponderea vânzărilor de apartamente finalizate în totalul tranzacţiilor este cea mai mare din România.

"La Bacău, vânzările în stadiul de proiect au ajuns la numai 15%, în 85% din cazuri cumpărătorii preferând locuinţe finalizate sau la roşu. Dezvoltatorii au stat ceva timp în expectativă în ceea ce priveşte Bacăul, dar în ultimele 12 luni au fost lansate câteva proiecte importante - ansamblul rezidenţial Poiana Nouă, de exemplu, cu 23.000 mp în imobile de locuit, plus un supermarket, parcări şi altele. Aceasta a fost una dintre cauzele care au contribuit la scăderea preţurilor şi vânzărilor pe segmentul apartamentelor vechi, însă, în acelaşi timp, deoarece preţurile locuinţelor noi sunt destul de mari pentru veniturile din Bacău, respectiv 800- 1.000 euro/mp, oamenii vor să vadă ceea ce cumpără şi vor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte finisajele interioare", a afirmat Dan Toderasc, broker/owner RE/MAX Best Bacău.

O situaţie asemănătoare se înregistrează la Piteşti, unde 80% din apartamentele noi sunt vândute după finalizare sau în stadii avansate de construcţie, iar numărul de cumpărători a crescut cu circa 25% în acest an faţă de 2007. De cealaltă parte, din cauza numărului extrem de redus de ansambluri rezidenţiale lansate faţă de cererea pieţei, la Cluj-Napoca circa 60% din cumpărători au preferat achiziţionarea în stadiul de proiect, iar la Braşov 80%, conform agenţiei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vânzările de locuinţe aflate în stadiul de proiect au început să scadă.
 Vizualizări articol: 444 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Vânzările de locuinţe aflate în stadiul de proiect au început să scadă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Economic national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei