Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
UMBRELE lui Aurel Leon au ieşit... din umbră: toate cele 6 volume apărute între 1970-1991 (primele, devenite rarităţi bibliofile) pot fi citite acum într-o singură carte însumând nu mai puţin de 850 pagini.
Aurel Leon reprezintă o trăsătură de unire între două lumi. Format la şcoala gazetăriei ("Prutul", "Opinia") care azi publica ştirea, mâine, desminţirea şi poimâine, desminţirea desminţirii, Leon a izbutit repede să-şi asume conduita şi rigorile ziaristicii moderne, ce consideră nu numai informaţia eronată, ci şi greşeala de tipar capătul lumii. Preventiv, si-a schimbat titlul rubricii din « Cronica » (de la "Inedite" la "Mai puţin cunoscute") şi s-a apucat de... dezgropări. Aici era în largul lui! Doamne, câte văzuse, câte ştia! Cu cine dialogase! Cine-l primise în casă! Primul volum de amintiri ("Umbre") i l-am tipărit în 1970 la "Junimea", într-un tiraj modest. Cu fiecare nou volum, cererea librarilor creştea semnificativ, motiv pentru care puţini sunt deţinătorii întregii serii, iar bibliotecile oferă cărţile numai pentru lectură la sală. Leon poseda marea ştiinţă de a specula amănuntul caracterologic şi a înfiripa portrete din două-trei linii. O replică îi era prea de-ajuns pentru schiţarea convingătoare a portretului psihologic. Aveai senzaţia că-i cunoşteai de mult pe marii ieşeni ai începutului de veac; coborau din pagina severă a manualului - pur şi simplu reînviau. Nu mai erau personalităţi osificate, încătuşate în zgârcite capitole de dicţionar, ci oameni în toată puterea cuvântului. Deşi nu-i ierta, revelându-le cu nedesminţit umor cusururile, Leon îi creiona cu drag şi cu respect. L-am crezut, mai întâi, uşor şuetard şi prea aservit devizei junimiste "anecdota primează". Fals.
Un studiu doct şi doldora de subsoluri savante poate fi mai puţin relevant şi, oricum, mai plicticos decât o vorbă de duh cu surprinzătoare încărcătură caracterologică, ori o situaţie "pe muchie", aptă să depună mărturie despre neştiutele valenţe ale unei personalităţi. Viaţa poate fi examinată şi din acest unghi, atunci când investigaţia se întemeiază pe inteligenţă şi spirit de observaţie, dăruite cu har scriitoricesc. După "Trecute vieţi de doamne şi domniţe", în care Gane izbutise re-compunerea unui sfârşit de secol conjugând arta portretului cu strădania istoricului împătimit, "Umbrele" lui Aurel Leon vin, pe alt plan, ca un element de continuitate. Domniţele şi prinţii lui Conu' Aurică sunt Hortensia Papadat-Bengescu, Sadoveanu, Otilia Cazimir, Băncilă, Haricleea Darclé, Caragiale, Gr.T. Popa, Nutzi Acontz, Camil Petrescu, Ibrăileanu, Lesnea, Pallady, Labiş, Topârceanu, Dăncinescu, Sava, Kiriakoff, Băncilă, Coandă, Codreanu, Miluţă, Mărgărit etc. etc. etc.- peste 200. "Cafelele" lui, publicate într-un cotidian după '89, vesteau instaurarea echilibrului gazetăresc ne-partizan, într-o vreme tulbure, plină de acute şi falseturi pe care, astăzi, mulţi şi le-ar vrea uitate.
- Mă! - mi-a spus odată - este loc pentru toţi.
În urma lui Leon, ceva s-a surpat: a dispărut fireasca legătură între Iaşul de odinioară şi trăirile urbei de azi. Cu puţină vreme înainte de a se muta la "Eternitatea", m-a vizitat, aducându-mi o carte. Era "Istoria oraşului Iaşi" a lui N.A. Bogdan, ediţia princeps. Opul, legat în piele, va fi avut, până la el, mai mulţi proprietari, între semnăturile cărora se mai desluseşte "diacon I. Gheorghiţă, laşi, 1939". Mi l-a întins, fără alte desluşiri:
- Na-ţi-o ţie.
Ce i-o fi venit? Mă încearcă un gând (orgolios), dar îl alung cu grăbire. Leon nu poate fi înlocuit. Niciodată. De nimeni. Eventual, continuat - evident, în altă cheie. Recenta apariţie la Editura “Pisica neagră” înmănunchează peste 200 de evocări ale unor personalităţi ieşene (ori “ieşenizate”, ori având semnificative tangenţe cu spiritualitatea urbei), echivalând cu o adevărată istorie “de suflet” a Iaşului cultural şi artistic din perioada 1920-1991. Autorul şi-o prezintă astfel, în prefaţa volumului I: “Dacă pe fundalul acelui Iaşi, trist ca o amantă ce presimte părăsirea, cititorul va putea decupa profilul oamenilor cunoscuţi de mine, întregind personalitatea lor artistică, înseamnă că n-am cheltuit cerneala în zadar. Prea mi-au fost respectuos dragi aceşti oameni despre care povestesc, ca să nu-i doresc mereu şi aevea în memoria generaţiilor noi.” Scrisă într-adevăr cu dragoste şi respect, cartea e-o poartă către o lume nedrept pândită de uitare.
