Renault pune la dispoziţia micilor întreprinzători noua generaţie a utilitarei pentru mărfuri uşoare, Kangoo Express.
Existent pe piaţă din 1997, van-ul francez este unul dintre cele mai apreciate vehicule din segmentul său, cu peste 1.300.000 de exemplare vândute la nivel mondial.
Modelul 2008 se prezintă în faţa clienţilor cu câteva avantaje net superioare vechiului model. Spaţiul dedicat depozitării mărfurilor poate ajunge acum până la 3.6 metri cubi.
Kangoo Express 2008 are o lungime totală de 4.21 m şi lăţime de 1.21 m, ceea ce îi permite să încarce chiar şi un europalet. Accesul la spaţiul pentru marfă este mult mai facil şi se face fie prin uşa din spate divizată în două părţi asimetrice fie lateral pe uşa culisantă.
Gama de motorizări include trei unităţi diesel de 70, 85 şi 105 CP şi două pe benzină de 90 şi 105 CP.
Ediţia 2008 s-a înarmat şi cu alte echipamente de top precum sistemul de antiblocare al motorului la decelerare (MSR), limitator de viteză, senzori de parcare şi activare automată a farurilor.
Preţului noului van nu îl va depăşi cu mult pe cel al versiunii existente acum în circulaţie.
"