77 de medici specialiști oncologi sunt urmăriți penal pentru luare de mită



Potrivit DNA, 77 de medici specialiști oncologi, din București și alte șapte județe, sunt urmăriți penal pentru luare de mită, informează, luni, DNA, citată de Mediafax.Potrivit unui comunicat, „în cursul lunii februarie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 82 de suspecți”.Astfel că s-a început urmărirea penală față de „o societate comercială având ca obiect de activitate servicii de import, distribuție și promovare a produselor farmaceutice, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale)”, „patru reprezentanți cu funcții de conducere în societatea respectivă, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (77 acte materiale)” și „77 de medici specialiști oncologi, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită”.



Recomandări

Doi medici ortopezi, puși sub acuzare pentru luare de mită de zeci de ori. Doctorul Hăinișteanu, acuzat de peste 60 de infracțiuni, arestat 30 de zile

Doi medici ortopezi, puși sub acuzare pentru luare de mită de zeci de ori. Propunere de arestare pentru medicul Hăinișteanu, acuzat de peste 60 de infracțiuni

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore
Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore