380 de solicitări pentru urna mobilă, la Spitalul de Urgență Suceava

Spitalul de Urgență Suceava
Spitalul de Urgență Suceava

Centralizarea solicitărilor pentru urna mobilă la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava arată că 373 de pacienți internați și 7 cadre medicale vor să-și exercite astfel dreptul de vot. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mircea Macovei, a declarat că la unitatea medicală s-au înregistrat 380 de cereri pentru urna mobilă. Aceasta va fi adusă de la secțiile de votare nr. 17 și 18, organizate la Colegiul „Spiru Haret”.
La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc au fost 73 de solicitări – 71 de pacienți și doi salariați, medici care sunt de gardă duminică.
La Spitalul Municipal Rădăuți au fost 49 de solicitări pentru urna mobilă la spitalul vechi și 55 la spitalul nou, 104 în total. Solicitările au venit doar din partea unor pacienți care nu se pot deplasa. Cei care se pot deplasa pot vota pe lista specială în secția din policlinică (în incinta spitalului).
În cazul Spitalului Municipal Fălticeni au fost în total 156 de solicitări de urnă mobilă.

Recomandări

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte