Competiție

37 de goluri marcate în prima zi a Cupei Oldboys

Cupa Oldboys la minifotbal ediția a II-a, competiție adresată sportivilor cu vârste de peste 40 de ani, a debutat la începutul acestei săptămâni pe terenul artificial de sport de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din municipiul Rădăuți. În prima zi, Killer Horodnic de Jos a dispus de Mopan Rădăuți cu scorul de 7-5, Tarsin Bădeuți de Paulcor Volovăț cu 6-2, apoi Carlarovi Bădeuți de Primăria Rădăuți cu același scor, și în final, Electrotop Rădăuți a câștigat la limită în fața echipei Triumph, cu 5-4. Calendarul competiției se întinde până sâmbătă, astăzi fiind ultima zi a grupelor, joi sunt programate semifinalele, iar sâmbătă de la 17.00, respectiv 18.30, finala mică și finala mare. „Ne-am propus ca și această Cupă să intre în tradiție, pentru că și noi, cei care am depășit 40 de ani, facem mișcare. La fel ca și la prima ediție vom premia primele patru echipe, cu cupe, plachete, medalii și premii speciale. Totodată, vom alege cel mai tehnic jucător, cel mai bun portar și vom premia golgheterul”, a declarat organizatorul competiției, omul de afaceri Alexandru Scheul, proprietarul firmei Killer din Horodnic de Jos. La ediția din acest an participă opt echipe din care au fost alcătuite două grupe preliminare.

Recomandări

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV