Acțiune a poliției

22 de șoferi lăsați fără permise de conducere pentru viteză excesivă, până la 155 de km/h în localitate

Acțiunile de control în trafic cu radarele Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, desfășurate pe parcursul a trei zile, au dus la aplicarea a peste 400 de amenzi și reținerea a 34 de permise de conducere, din care 22 de la conducători auto care au depășit limitele legale din localitate cu mai mult de 50 de kilometri la oră. Acțiunea de control cu radarele s-a desfășurat în perioada 1-3 septembrie, între orele 8.00-13.00 și 15.00-20.00, cea mai mare viteză înregistrată de radar fiind de 155 de km/h în localitate.
În cele trei zile de controale în trafic, cu șapte autospeciale cu radar, plus radarul laser „pistol”, au fost aplicate 410 amenzi, în valoare de peste 160.000 de lei, din care cele mai multe, 260, pentru depășirea limitelor de viteză. Alte 44 de amenzi s-au dat pentru nefolosirea centurii de siguranță, 12 pentru depășiri neregulamentare, iar 13 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare.
Revenind la șoferii vitezomani, polițiștii au dat trei exemple de conducători auto care au fost înregistrați de radare cu viteze mari în localitate, unii dintre ei având și alte probleme care le-au adus amenzi în plus.
Un șofer în vârstă de 33 de ani, din Vicovu de Sus, a fost înregistrat de radar pe DN 2, în Dărmănești, cu o viteză de 102 km/h. După ce mașina a fost trasă pe dreapta s-au constatat și defecțiuni la sistemul de iluminare.
Într-un alt caz, un șofer în vârstă de 34 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost prins cu 116 km/h pe DN2H, în satul Slobozia, comuna Grănicești. Șoferul a fost amendat și pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere.
Recordul de viteză înregistrat de radare în cadrul acțiunii din perioada 1-3 septembrie a fost stabilit însă de un șofer în vârstă de 28 de ani, prins cu 155 de km/h, pe E 85, pe raza comunei Dărmănești.
„Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor și indicatoarelor rutiere, și adaptarea în permanență a vitezei de deplasare la condițiile de drum”, a transmis comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene.
La o zi după această acțiune cu radarele, luni, 4 septembrie, pe DN 2H, la Putna și Horodnic de Sus au avut loc două accidente deosebit de grave, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum. În urma celor două accidente trei tineri au murit, iar o femeie a fost rănită grav.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa