Arhiva zilei de 30 iunie 2017 (69 articole)


Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată până la sfârșitul anului

OUG pentru persoanele cu dizabilități. Copiii cu handicap grav nu vor mai fi evaluați până la 18 ani

Prima ședință de Guvern. Restanța lui Mihai Tudose, ca ministru al Economiei, Fondul Suveran de Dezvoltare, pe masa Executivului, în primă lectură

Schimbări majore privind examenul auto. Proba practică de conducere a autovehiculului va fi înregistrată video și audio

Scandal în DNA, după înregistrările cu Kovesi privind ordinele pe care le dădea procurorilor.

CAZ uimitor la Evaluarea Națională. O elevă care inițial a primit nota 3,65, a obținut 10, după ce a făcut contestație

COD portocaliu de caniculă. Cinci bucureșteni au leșinat. Peste 440 de apeluri la Ambulanța-București, în jumătate de zi/ Carmen Dan, despre situația din țară. 32 de victime ale căldurii în 24 de ore

Ioan Munteanu, lider al grupului PSD din Camera Deputaților, trimis în judecată: ar fi primit 400.000 euro în schimbul in influenței

Fostul premier Sorin Grindeanu va beneficia de protecția ofițerilor SPP încă doi ani

O hidrocentrală de 162 de milioane de euro este nefuncțională din cauza unor poduri CFR foarte vechi: ”Nu se poate da drumul la hidrocentrală pentru că se dărâmă podurile”

Angajatorii, revoltați de prevederile economice și fiscale din noul program de guvernare al PSD-ALDE: „disperare a Guvernului vizând deficitul bugetar”, „aplicarea unei cote diferențiale se va regăsi în prețuri”

Cele mai bune lucrări ale Expoziției Internaționale de Grafică Satirică Bucovina – România sunt expuse la Muzeul de Știinte ale Naturii

Bucureștenii vor primi vouchere de 500 de lei pentru cumpărarea unei biciclete sau a unui segway. Cine se încadrează în noul proiect demarat de Gabriela Firea

Podul Traian din Cluj-Napoca, testat cu inginerii sub el. Primarul Boc i-a obligat să stea, la inaugurare, sub construcție

Accident camion militar. Dosar penal deschis de Parchetul Militar după ce trei militari și-au pierdut viața și alți 9 sunt răniți

O vilă de pe litoral a fost amendată cu 3.000 de lei, după ce 13 copii au suferit o toxiinfecție

Măsuri dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru diminuarea riscurilor generate de caniculă

Măsuri dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru diminuarea riscurilor generate de caniculă
Măsuri dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru diminuarea riscurilor generate de caniculă

Comisia senatorului Niță a dat aviz favorabil pentru trecerea unor bunuri imobile de la „Apele Române” la unele consilii locale și județene

Balan îi cere explicații ministrului de Interne privind absența politicilor preventive în domeniul circulației rutiere pe drumurile publice

O rafală de vânt a smuls și aruncat în stradă acoperișul unei case, blocând DN 17 la Stroiești

Întregul acoperiș din lemn cu tablă a fost luat pe sus de vântul puternic și trântit în plină stradă, blocând drumul național 17, care leagă Suceava de Gura Humorului
Întregul acoperiș din lemn cu tablă a fost luat pe sus de vântul puternic și trântit în plină stradă, blocând drumul național 17, care leagă Suceava de Gura Humorului

Celebrul ultramaratonist Tibi Ușeriu va fi prezent sâmbătă, la Vatra Dornei, la „Hit the Egg – Oușoru Challenge”