Isprava unui sucevean de pretutindeni

Am vorbit, în urmă cu vreo lună și oleacă, de Ziua Românilor de Pretutindeni, care a fost serbată cu discursuri oficiale de tinichea, cu lumânări în tort și cu artificii bubuitoare pe cerul fără nici un nor. Abia s-a stins ecoul tabletei mele, că un sucevean de pretutindeni a și înfipt drapelul tricolor într-o ispravă mai mare ca județul nostru și ca țara noastră întreagă.
E vorba de șmecherașul ăla – pus la patru ace -, care a fost prins zilele trecute cu sânge pe geacă. Ăla, suspectatul că i-a făcut felul unei tinere belgiene, în stațiunea turistică Knokke, de pe litoralul Mării de Nord.
Knokke care, culmea, e socotită cea mai sigură locație de agrement din Belgia. Un loc unde, se promitea oficial, nu ți se poate întâmpla nimic rău. Iaca a venit suceveanul nostru să contrazică promisiunile și statisticile oficiale!
Aproape jumătate de an i-a trebuit poliției belgiene să-i deie de urmă cioroiului vopsit. Iar poliția belgiană, o spun cu tot patriotismul, e ceva mai vrednică decât a noastră.
M-am uitat pe titlurile din presa de acolo, publicate după descoperirea faptei suceveanului. Cu litere de aur, era trecută naționalitatea lui. Român, român, român… Scris mare și citeț, ca un fel de ”vedeți, nu v-am spus noi că românii sunt o pacoste de care trebuie să ne debarasăm!?”
Nu mi-e deloc milă de șmecherașul violent. Chiar dacă în pușcărie îi vor îndrepta nasul și-i vor face ăia ferfeniță rozeta, pe la vârsta de maxim 40 de ani tot va fi liber. Așa că va mai avea timp de încă o viață, poate chiar și de câteva noi crime. Doar pe fata aia n-o s-o mai învie nimeni.
Milă mi-e doar de românii modești din Belgia. Ăia care dau cu ghebul și nu văd magazinele de lux decât pe dinafară. Truda lor – harnică, umilă și invizibilă – nu va putea șterge fapta atât de mediatizată a nenorocitului ăstuia.
Unul face o nenorocire și alții, fără vreo vină, îi înghit consecințele.

Recomandări

Daria Domnica Rusu, în vârstă de 9 ani, din Cajvana, a trecut în etapa următoare a concursului „Românii au Talent” cu un moment folcloric

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al Educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic
Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Dezbateri în limba engleză, la cel mai înalt nivel, pentru doi elevi ai Colegiului ”Eudoxiu Hurmuzachi”