Despre bani și bănci

11 școli sucevene vor desfășura ore de educație financiară

În 11 unități de învățământ din județ se va desfășura, în perioada 3-10 decembrie, Proiectul “Să vorbim despre bani și bănci”, activitățile fiind demarate prin implicarea specialiștilor agenției Suceava a Băncii Naționale a României.
Grupul țintă este format din 600 de elevi de gimnaziu și liceu din următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială ”Luca Arbure” Arbore, Liceul Tehnologic ”Tomșa Vodă” Solca, Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei, Școala Gimnazială Ipotești, Școala Gimnazială Bosanci, Școala Gimnazială ”Academician Haralambie Mihăescu” Udești, Școala Gimnazială ”Ion Băncescu” Adâncata, Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, Școala Gimnazială Pleșești (Vulturești) și Școala Gimnazială Hârtop.
Obiectivul principal al proiectului este sprijinirea educației financiare prin însușirea de către elevi a unor noțiuni economice și financiare de bază.
Pentru atingerea acestui obiectiv se vor realiza expuneri referitoare la istoria monedei naționale și istoria BNR, informări privind atribuțiile, funcțiile și rolul băncilor centrale în economie și informări legate de procesul de trecere a României la moneda euro.
Elevii participanți vor primi pliante, broșuri și materiale despre tematica abordată.
Proiectul “Să vorbim despre bani și bănci” se derulează ca urmare a Protocolului de colaborare încheiat între BNR și Ministerul Educației în anul 2013 și urmărește, în fiecare an școlar, extinderea activităților proiectului în sensul includerii în proiect a cât mai multor elevi din învățământul preuniversitar.

Recomandări

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești