Perioada 26 ianuarie – 1 februarie
Serbările Zăpezii, la Vatra Dornei
Vineri, 27 ianuarie, de la ora 19:00, va avea loc, în cadrul Serbărilor Zăpezii de la Vatra Dornei, un Party DJ, iar sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 19:00, pe scena din parc vor urca membrii Artis Band din Suceava. Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei se vor desfăşura în Parcul Municipal al oraşului, în imediata apropiere a izvorului Sentinela şi a Cazinoului.
Târg Handmade, la Iulius Mall Suceava
De vineri până duminică, în perioada 27-29 ianuarie, cei care iubesc articolele unicat sunt aşteptaţi la o nouă întâlnire cu artizanii iscusiţi, la Iulius Mall, la Târgul Handmade. Coliere, cercei, brăţări, broşe şi alte podoabe realizate prin tehnici inedite, care impresionează prin unicitatea şi simplitatea lor, sunt propunerile expozanţilor pentru doamnele şi domnişoarele pasionate de bijuterii. În oferta târgului vor fi şi accesorii de păr, piese vestimentare, genţi, pălării, vaze decorative, cutii şi cufere din lemn, cosmetice naturale şi multe alte obiecte lucrate manual.
Vineri, 27 ianuarie
Filmul „6,9 pe scara Richter”, la Cinema Modern
Radio AS aduce la Suceava, în parteneriat cu Primăria Suceava, la Cinema Modern, filmul „6,9 pe scara Richter”, cea mai nouă comedie în regia lui Nae Caranfil. Filmul va avea două proiecţii de gală, de la ora 17:00 şi de la ora 20:00, cu participarea regizorului Nae Caranfil şi a actriţei Maria Obretin.
Filmul „6,9 pe scara Richter”, „o comedie de mare public, surprinzătoare, revigorantă, plină de fantezie şi burlesc” (Metropolis), a fost proiectat anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), stabilind un nou record la deschiderea festivalului: peste 3.000 de spectatori în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Filmul a avut o avanpremieră bucureşteană şi în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, proiecţia fiind sold out încă înainte de începerea festivalului. Nae Caranfil, regizorul filmelor „Filantropica”, „Restul e tăcere” sau „Asfalt Tango”, revine pe marile ecrane cu „6,9 pe scara Richter”, o comedie cu accente de musical şi primul film la care Nae Caranfil semnează nu doar scenariul şi regia, ci şi muzica şi versurile. Regizorul Nae Caranfil susţine că filmul „6,9 pe scara Richter” „ar fi putut fi o dramă cumplită despre depresii clinice, cutremure şi bătrâneţe. În schimb, a ieşit o comedie despre toate acestea care până la urmă se transformă într-un musical… Am pornit de la ideea unei relaţii tată/fiu în care tatăl este tânăr, iar fiul bătrân. Asta însemnând că tatăl are comportamentul unui tânăr, adolescent chiar, în timp ce fiul se confruntă anevoie cu criza vârstei mijlocii.”
Evenimentul Kaddish, în Sala de Artă "Elena Greculesi" de la Biblioteca Bucovinei
Consiliul Judeţean Suceava, prin Biblioteca Bucovinei "I.G. Sbiera", organizează, la ora 12.00, în Sala de Arta "Elena Greculesi" de la Biblioteca Bucovinei, evenimentul Kaddish, prilejuit de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Proiectul este condus de scriitoarea Angela Furtună, care va evoca pagini de viaţă şi din opera unor iluştri autori: Primo Levi, Norman Manea, Paul Celan, Benjamin Fondane, Aharon Appelfeld, Mihail Sebastian, Christian Bernadac, Anne Frank, Hédi Fried, Vasili Grossman, Miriam Korber, Arnold Daghani, Oliver Lustig, Sonia Palty, Benedict Solomon, Elie Wiesel, Selma Meerbaum-Eisinger, Viktor Frankl, Franz Kafka. Un film BBC despre lagărul de la Auschwitz Birkenau va proiecta auditoriul în lumea unor tragice amintiri, care transmit mesajul că astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete în lumea civilizată. Ilustraţia afişului aparţine ilustrului profesor, pictor şi Maestru Devis Grebu.
Sâmbătă, 28 ianuarie
„Singură în faţa dragostei şi a morţii”, la Teatrul „Matei Vişniec”
Reprezentaţia „Singură în faţa dragostei şi a morţii” va avea loc, de la ora 19:00, la Teatrul „Matei Vişniec” Suceava. În distribuţia spectacolului: actriţa Clara Popadiuc, la chitară - Ştefan Lupu, regia artistică - Andrei Munteanu. Durata spectacolului: 50 de minute. Monodrama este un gen extrem de ofertant pentru actori şi regizori şi reprezintă un punct nevralgic în orice repertoriu teatral articulat. Spectacolul „Singură în faţa dragostei şi a morţii” reprezintă o incursiune brutală şi metodică în cele mai intime detalii ale vieţii unei fiinţe ignorate de propriul soţ, dar şi de societatea contemporană a consumatorilor de plăceri. O comedie amară despre nenorocire şi fericire, despre dragoste şi ură, despre dedicaţie şi uitare, despre oameni şi obiecte. Programul casei de bilete: luni-joi, între orele 11:00-16:00; preţ bilete: 20 de lei – preţ pentru adulţi; 10 lei - preţ redus pentru elevi, studenţi, pensionari.
Informaţii şi rezervări la tel. 0759 048 677.
Activităţi creative la Iulius Mall
De la ora 14.00, în zona magazinelor pentru copii din Iulius Mall, prichindeii au liber la activitatea creativă preferată. Specialiştii Creativ&Deco au o nouă propunere pentru cei mici, care să le pună în valoare imaginaţia şi îndemânarea. De această dată, vor fi realizate plăcuţe cu numele lor, decorate cu flori, mărgele şi alte accesorii. Materialele necesare sunt asigurate de Iulius Mall, iar decoraţiunile le vor fi oferite micilor artişti.
Duminică, 29 ianuarie
Zi de dans, la Iulius Mall
Duminică este zi cu dans, la Iulius Mall. De la ora 17.00, la parter se vor auzi ritmuri latino. Clienţii vor fi invitaţi la dans de profesioniştii Salsa Family, alături de care vor învăţa mişcările de salsa, bachata şi merengue.