La Ciocănești

Un tânăr care s-a urcat beat la volan a provocat un accident cu șase răniți

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, beat la volan, a provocat un accident rutier în urma căruia el și încă cinci persoane au fost răniți. S-a întâmplat sâmbătă noapte, în jurul orei 22.30, pe DN 18, în centrul satului Ciocănești. Din ancheta poliției rezultă că Andrei Leuștean, șoferul în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Pojorâta, a pătruns cu autoturismul pe care îl conducea pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu mașina condusă regulamentar de Petrică P., un șofer în vârstă de 31 de ani, din orașul Gura Humorului.
În urma impactului a rezultat rănirea șoferului de 26 de ani, a trei pasageri din mașina sa, precum și a celuilalt conducător auto și a unui pasager.
Cei șase nu au fost diagnosticați cu leziuni grave.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul care a pătruns pe contrasens avea o concentrație de 0,85 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. La celălalt șofer a rezultat alcoolemie 0. Ulterior, ambilor li s-au recoltat și probe biologice de sânge.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens