Mircea Radu IACOBAN

Să ne temem de luna decembrie! Se anunţă sfârşitul lumii – în vreme ce românii ar aştepta, tot în decembrie, cu totul alt sfârşit: acela al deziluziilor şi frământărilor interne ajunse, pas cu pas, în pragul tragicului. Cică se vor alinia planetele, centura fotonică va năpădi pământul şi, la 21 decembrie (dată fatidică!), vom avea parte de întuneric total timp de 72 de ore. După care, vreme de 2.000 de ani nu va mai exista noapte (încă-s greu de anticipat efectele dispariţiei întunericului; sigur este deocamdată că fi-vor păgubiţi textierii de muzică uşoară, rămaşi fără rima de serviciu noapte/şoapte...). ADN-ul uman se va remodela, toate corpurile vor emite o lumină non-caldă şi nedătătoare de umbră, Terra îşi va încetini rotaţia, apele vor creşte cu 900 de metri, câmpurile de gheaţă vor coborî până la latitudinea 40, deci, mai jos de România, locuibile vor rămâne doar zonele din preajma ecuatorului, al cărui traiect este... imprevizibil.

Globul pământesc se va frânge în patru sfere mai mici, primele rămânând cu ştiutele trei dimensiuni, iar ultima, cu patru. Acolo urmând a fi relocate, prin selecţie naturală de esenţă spirituală, persoanele cu comportament pozitiv, singurele capabile să reziste radiaţiei de înaltă frecvenţă. Şi acum intră în scenă îngerii, care vor utiliza această energie din dimensiunea a 7-a (nu se precizează ce-i), activând în timpul somnului chakrele discipolilor luminii (sigur, Becali va fi pe-acolo).

În continuare, predicţia începe să fie tot mai ocultată de predicatori şi-i greu să-i afli firul logic – probabil, descifrabil pentru iniţiaţi. Ceea ce nu micşorează numărul panicaţilor îngroziţi de venirea Apocalipsei. În SUA s-au construit buncăre de miliarde de dolari menite să asigure supravieţuirea intra-fotonică şi sumedenie de înspăimântaţi (îi vedem la TV) îşi constituie ca hârciogii provizii cu care barem să-şi întârzie sfârşitul. Şi asta deşi NASA a emis un comunicat limpede, potrivit căruia planetele n-au deloc de gând să se alinieze în decembrie şi, dac-ar face-o, n-ar avea nici un efect asupra planetei noastre.

Cât despre partea fotonică, specialiştii americani spun că activitatea solară, cu punct culminant la fiecare 11 ani, poate cel mult să paraziteze comunicaţiile prin satelit. Aşa dar, Apocalipsa se amână. Se va întâmpla ea odată şi odată, dar hăt târziu şi cu totul din alte pricini. Luna lui decembrie poartă, însă, o anume încărcătură fatidică. Tot în decembrie s-a prăbuşit lumea Ceauşeştilor. Iar viitoarea săptămână de decembrie aduce promisiunea unei aşteptate înnoiri în plaiul mioritic, orice început trebuind, desigur, şi să marcheze un sfârşit. Dacă va fi votat cutare şi cutare din lumea lumilor noastre, zice-se, vor dispare abuzul, hoţia, inechitatea şi restul tarelor ce ne-au preschimbat într-un popor vulnerabil, confuz, exasperat şi nevricos. Preiau rolul NASA, pentru a încerca şi să domolesc temerile, dar şi să nuanţez speranţele. Dacă se va modifica, prin vot, configuraţia eşichierului politic, nu înseamnă că vom avea parte instantaneu şi de o radicală schimbare a comportamentului clasei politice. Care, după ce că-i cumplit de numeroasă (în SUA, ţară mai hârşită într-ale democraţiei, se alege un deputat la 560.000 de locuitori şi un senator la 3 milioane; dac-ar fi să urmăm modelul american, România ar avea şapte senatori şi 31 de deputaţi!), refuză să-şi imagineze o altă conduită decât „la vremuri noi, tot noi”. O atestă parcurgerea listelor de candidaţi, unde întâlnim sumedenie de traseişti trecuţi prin câte 6-5-4-3 partide cu orientări diferite (asta dacă admitem că, la noi, ar exista şi funcţiona ideologii), precum şi trista prevalenţă a îmbogăţiţilor de război (este vorba despre războiul românilor cu sărăcia); lista marilor proprietari imobiliari şi funciari (vezi declaraţiile de avere... darămite ce n-or fi declarat!) domină opisul înscrişilor pe listele de vot şi pare a fi nu excepţia, ci regula.

Sondajele indică o consistentă investiţie populară de încredere într-o anumită direcţie, dar dacă şi de astă dată românii fi-vor profund dezamăgiţi, nu le rămâne decât să se resemneze: într-adevăr, au ceea ce merită. Un preşedinte-ţaţă, care-şi stucheşte adversarii de după gardul Cotrocenilor, partide informe ideologic, etern dispuse la concesii şi aranjamente întru păstrarea ciolanului puterii, şi o ţară în derivă, cu viitor incert şi posac. Victoria electorală în sine s-ar cuveni înţeleasă ca marcând o obligaţie de etapă: începutul reconfigurării clasei politice. Deputatul-ventuză n-are cum deveni peste noapte amintire, dar barem să înţelegem că există intenţia impunerii hotărâte a politicianul interesat mai mult de ţară decât de teşcherea. Doar n-o să lăsăm rezolvarea în sarcina... alinierii planetelor!