Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 1 dec 2012 - Anul XVII, nr. 282 (5187)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost arestat

Duminică, 2 Decembrie 2012 (19:20:02)

Omul de afaceri Nelu Iordache, reţinut sâmbătă de DNA în dosarul în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani, a fost arestat preventiv, duminică, de Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a admis astfel propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă pentru 29 de zile a omului de afaceri.

În aceste condiţii, Iordache va fi dus, duminică, înapoi în arest.

Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa a anunţat hotărârea la câteva zeci de minute după ora 17.00, când a expirat ordonaţa de reţinere a lui Iordache, însă acesta nu a părăsit tribunalul, deşi era liber să plece, în aşteptarea deciziei.

Apărarea lui Nelu Iordache a arătat la Tribunalul Bucureşti, înainte de anunţarea deciziei, că omul de afaceri nu poate fi acuzat de deturnare de fonduri europene, pentru că banii luaţi de acesta pentru proiectul din dosarul în care este cercetat au făcut parte din bugetul naţional al statului, şi nu din cel al UE.

Potrivit avocaţilor, Iordache nu se face vinovat de deturnare sau schimbare a destinaţiei unor fonduri UE.

Unul dintre avocaţi a arătat, la ieşirea din tribunal, că sumele de bani au fost luate în iunie 2011, iar cererea de rambursare a fondurilor de către Comisia Europeană s-ar fi făcut de-abia la sfârşitul lui octombrie 2011.

În acest context, avocatul a spus că, în opinia apărării, Nelu Iordache nu s-ar face vinovat de faptele de care îl acuză procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Întrebat dacă procurorii DNA au greşit încadrând faptele la deturnare de fonduri europene, avocatul nu a dorit să comenteze, precizând doar că susţinerile sale reprezintă opinia apărării.

Pentru judecarea solicitării DNA de arestare preventivă, Nelu Iordache a fost adus la tribunal, duminică dimineaţă, din arestul Poliţiei Capitalei.

Iordache a fost reţinut, sâmbătă seară, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat din nou de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El a fost convocat din nou la audieri, sâmbătă dimineaţă, aceastea durând câteva ore. În urma audierilor, procurorii anticorupţie au decis să emită o ordonanţă de reţinere de 24 de ore pentru omul de afaceri.

DNA a precizat, sâmbătă seară, că în urma extinderii cercetărilor, Iordache este urmărit penal şi pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe lângă cele trei infracţiuni pentru care omul de afaceri fusese deja pus sub acuzare.

"Prin Ordonanțele din data de 1 decembrie 2012, procurorii au dispus extinderea cercetărilor și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată; delapidare, în formă continuată; folosirea cu rea credință a creditului societății, în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (27 acte materiale); spălare de bani", s-a arătat într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Nelu Iordache, în calitate de administrator al firmei SC Romstrade SRL, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25.000.000 lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Cea mai mare parte, și anume 9.724.780 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, ar fi fost folosită pentru achitarea unor datorii ale societăților în care era direct interesat, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă, susţin anchetatorii.

"O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare fictive. Inculpatul Iordache Nelu a falsificat personal 7 dintre aceste contracte. În ceea ce privește alte 20 de operațiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajați ai SC Romstrade SRL să falsifice documente justificative. Banii au fost folosiți fie pentru rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au a fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii", s-a mai precizat în comunicat.

Procurorii mai spun că, pentru a disimula adevărata proveniență a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, Nelu Iordache ar fi trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi, banii s-au întors cu explicația "plată eronată" sau "plată nedatorată" în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru construirea autostrăzii, mai spun procurorii.

"Activitatea infracțională a fost desfășurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în aceeași zi, sumele de bani la SC Romstrade SRL, în alt cont, cu explicația de plată eronată sau necuvenită", a mai arătat DNA.

În acest dosar, procurorii efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Vineri, DNA anunţase că procurorii au început urmărirea penală față de Nelu Iordache pentru schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, utilizarea cu rea credință a creditului societății și spălare de bani.

Nelu Iordache a fost audiat prima dată în noaptea de joi spre vineri, timp de aproape şase ore, la DNA, de unde a fost lăsat să plece.

Iordache a fost audiat după ce anchetatorii au percheziţionat în Capitală, joi, timp de peste 12 ore, sediul firmei Romstrade deţinută de acesta. Procurorii anticorupţie au ridicat documente, calculatoare şi laptopuri de la sediul firmei.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obţinut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.

În 2009, Romstrade era cel mai mare constructor local, având un profit de peste 31 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 268 milioane de euro.

În 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanţelor, 1.623 de salariaţi.

Nelu Iordache a figurat în ediţia 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Omul de afaceri Nelu Iordache a fost arestat.
 Vizualizări articol: 927 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost arestat0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei