Manifestări

„Ziua Statisticianului”, sărbătorită luni la Suceava

Aniversarea a 148 de ani de statistică oficială în România va fi marcată de Direcția Județeană de Statistică Suceava printr-o amplă serie de manifestări. Evenimentul, care se sărbătorește prin tradiție în a doua duminică a lunii iulie din fiecare an, va fi marcat la Suceava luni, 10 iulie. La sediul Direcției de Statistică va fi organizată „Ziua porților deschise”, ocazie cu care cei interesați vor putea să viziteze sediul direcției și să admire o expoziție de carte de specialitate. Cu ocazia evenimentului va fi realizată o vitrină omagială și un pliant aniversar cu titlul „Județul Suceava – Repere economice și sociale”, iar salariații de frunte și colaboratorii instituției vor primi diplome de onoare. „Marcați de efortul conjugat din ultimii ani pentru aderarea și integrarea țării în Uniunea Europeană, noi, statisticienii, ne-am străduit să ne îndeplinim obiectivele, și, ajutați de colaboratorii noștri, cărora acum la ceas aniversar dorim să le mulțumim, am reușit să obținem rezultate bune”, a declarat economistul Stelian Ruscior, șeful Direcției de Statistică Suceava.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Angajarea a 65 de persoane la TPL Suceava, deblocată prin hotărâre de Guvern, chiar de Ziua Transportatorului

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava