Celebrare

Ziua Mondială a Refugiatului, marcată la Centrul de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți

Ziua Mondială a Refugiatului este celebrată în fiecare an, la data de 20 iunie. Aceasta a început să fie oficiată odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite a Rezoluției 55/76, din 4 decembrie 2000. Și la Centrul de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți, unul din cele șase centre ale Inspectoratului General pentru Imigrări din România, Ziua Mondială a Refugiatului a fost marcată printr-o serie de activități care au promovat cunoașterea și respectarea diversității culturale, etnice, lingvistice, sociale și a valorilor democratice. Mai precis, la Centrul rădăuțean a fost organizat un atelier tematic de pictură, care a fost foarte apreciat de internii centrului, apoi salariații Centrului de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil au disputat o partidă de fotbal cu o echipă reprezentativă a refugiaților de acolo, partidă încheiată cu scorul de 2 la 2. La această dată Centrul de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din municipiul Rădăuți găzduiește 92 de refugiați, la o capacitate de 150 de locuri, refugiați care provin din Siria, Irak, Pakistan, Armenia, Afganistan și Iran.

Recomandări

De Ziua Mondială a Sănătății, Colegiul Medicilor reafirmă susținerea unui dialog „deschis, transparent și onest între medici și pacienți”

Ucraineanul care a fugit de război cu un avion ușor, cu care a aterizat la Frătăuți, va benefica de protecție temporară în România

Imigrant din Iran stabilit în Bucovina: „România este casa mea. Mă simt bine aici și nu aș schimba locul în care mă aflu cu o altă țară”

Mii de oameni din Sri Lanka sau Nepal, dar și din Italia sau Olanda au cerut rezidență anul trecut în județul Suceava

Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți