Concurs

Ziua Mondială a Apelor, marcată de elevi de la cinci licee din Suceava

Colegiul Național “Mihai Eminescu” a fost luni, 28 martie a.c., gazda unui concurs de referate dedicate Zilei Mondiale a apelor, la care au participat elevi de la alte patru licee din municipiul Suceava: Colegiul Național “Petru Rareș”, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”, Colegiul Național “Spiru Haret” și Colegiul Tehnic “Petru Mușat”.
Acțiunea a fost coordonată de profesoarele Cristina Maxim și Mihaela Ticuleanu, iar din juriu au făcut parte reprezentanții “Apelor Române”, ing. Cristina Ruxandari, Oana Onofrei, Gabriel Sasu și reprezentatul ACET Suceava, Iulian Straton. În urma concursului de referate, două echipe de la Colegiul Național “Petru Rareș”, coordonate de profesoara de chimie Gabriela Cîmpan, au obținut locul I și III, iar locul II i-a revenit echipei de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”, coordonată de profesoarele Angelica Turculeț și Olimpia Straton.
În timpul concursului, elevii de la Colegiul “Mihai Eminescu” au prezentat o piesă de teatru și au interpretat cântece pe tema importanța apei.

Recomandări

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Performanțe remarcabile pentru elevi suceveni, la faza națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică

Concursul „Light of Life”, ediția a IV-a, s-a încheiat joi la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, cu festivitatea de premiere

Premii și mențiuni obținute de suceveni, la etapa națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”