Minor cu fracturi costale și alte leziuni problematice, după o căzătură de pe trotineta electrică

Aproape că nu este zi în care să nu se petreacă măcar un accident cu un rănit care ajunge la spital după ce cade de pe trotineta electrică, ba chiar câte trei-patru pe zi, în zilele din weekend.

Un accident de duminică, din Burdujeni Sat, arată că se poate ajunge și la leziuni severe după astfel de căzături.

Duminică, în jurul orei 19.30, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului Suceava a fost anunțat că la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava a ajuns un minor, împreună cu unul dintre părinți, având mai multe leziuni după ce a căzut de pe trotineta electrică.

Din cercetări a rezultat că băiatul în vârstă de 16 ani a condus trotineta electrică marca Kukirin pe strada Dobrilă Eugen (Burdujeni Sat), iar pe fondul neatenției și al lipsei de experiență a pierdut controlul asupra direcției de mers, dezechilibrându-se și căzând pe stradă.

Medicii i-au pus minorului un diagnostic destul de sever, multiple excoriații, traumatism toraco-abdominal, contuzie hepatică și fracturi costale.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante