Activități

Ziua Europeană a Limbilor, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Grupul Școlar Humor
Grupul Școlar Humor

Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, sărbătorităpe 26 septembrie, un grup de elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) „Sf. Andrei” Gura Humorului au avut oportunitatea de a descoperi un fragment din diversitatea lingvistică și culturală a șase țări din Europa. Activitatea s-a desfășurat pe ateliere în care elevii au lucrat și prezentat lucruri interesante despre Franța, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Polonia și România. În demersul lor au avut ca parteneri și elevi de la Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” Poiana Micului, care au reprezentat cu cinste comunitatea polonă din zona noastră. Elevii au ascultat atât imnul UE, cât și al țărilor prezentate în proiect, au realizat materiale cu elemente reprezentative pentru țările respective, au învățat modalități de adresare specifice, au recitat și au descoperit lucrând împreună farmecul lingvistic specific țărilor cuprinse în proiect. Alături de elevi au lucrat și un grup de cadre didactice de la CSEI „Sf. Andrei”: Emanuela Sava, Rybanna Sabin, Katalin Tiron, Gabriela Sîrbu, Lucica Țebrean, Viorica Hodoroabă și Isabella Istrate, împreună cu Edviga Molner și Jadwiga Pamparău, de la Școala Gimnazială Poiana Micului.
Profesorii organizatori audeclarat: „Frumusețea culturii constă în complexitatea pe care aceasta o relevă prin actul său definitoriu în societate, limba sa. Atunci când un copil ajunge să descopere că deși forma diferită a unui cuvânt este redată de fapt pe același fond al mesajului, diversitatea limbilor pe glob nu oglindește decât o valoare a unității, respectiv că există o singură lume care poate să își promoveze concepțiile doar prin prisma diversității lingvistice”.
Activitatea de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) „Sf. Andrei și-a atins scopurile propuse, reușind să contribuie la conștientizarea asemănărilor dintre câteva din limbile vorbite pe glob, cât și la dezvoltarea cunoștințelor copiilor pe plan cultural.

Recomandări

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului
„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Dezvoltare profesională prin mobilitate europeană VET – oportunități pentru elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului

Ateliere ocupaționale dedicate zilei de 8 Martie, organizate pentru copii de Complexul de Servicii Multifuncționale Gura Humorului