Zece copii suceveni abandonați de cei care le-au dat viață au primit anul trecut șansa de a fi adoptați de familii din alte județe, oameni care și-au dorit foarte mult un copil și pe care l-au găsit la Suceava, pe listele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava. Și copii din alte județe, lăsați în grija statului, au ajuns anul trecut în două familii de suceveni. Din ce ne-au spus reprezentanții DGASPC Suceava, anul trecut au fost deschise proceduri de adopție pentru 44 de copii, 38 de copii au fost luați în încredințare în vederea adopției și s-au încuviințat 45 de adopții. În evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, la sfârșitul anului trecut, pe lângă cei 45 de copii care au primit încuviințări pentru adopții naționale se adaugă anul acesta încă 14 copii.
Decizia tribunalului
Consilierul juridic Gabriela Prundel, șef Birou adopții și postadopții din cadrul Protecției Copilului Suceava, ne-a spus că un copil poate fi adoptat numai după ce instanța de judecată (Tribunalul Suceava) l-a declarat adoptabil. Ea este de părere că nu orice familie poate să adopte un copil. Este importantă motivația care stă la baza unei astfel de decizii.
„Numărul familiilor care își doresc să adopte un copil este în creștere de la an la an, acest lucru concretizându-se prin numărul crescut de solicitări și cursuri organizate la nivelul DGASPC Suceava. Pentru ca o adopție să fie reușită, familiile trebuie să conștientizeze și să-și asume rolul de părinți, prin a realiza că fiecare copil este produsul educației și al mediului în care trăiește”, a completat Gabriela Prundel.
21 de băieți și nouă fete așteaptă să fie adoptați
Există și copii greu adoptabili, care au însă, și ei, nevoie de la fel de multă iubire și de niște părinți cărora să le ofere dragoste. Profilul public al copilului greu adoptabil poate fi vizionat pe un site cu fotografii ale tuturor copiilor greu adoptabili din întreaga țară, pentru care nu s-a găsit o familie până la acest moment, și tuturor părinților adoptivi care sunt atestați și așteaptă potrivirea cu un copil adoptabil li se recomandă să vizualizeze și aceste fotografii. „Fiecare copil este o minune, depinde de noi, ca viitori părinți, cât și ce ne putem asuma privind creșterea și educarea lui viitoare”, a explicat Gabriela Prundel.
Printre cei 30 de copii greu adoptabili din județ, 21 de băieți, cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani, și nouă fete, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, care așteaptă să fie adoptați se numără patru grupe de frați. Cei mai mulți copii adoptabili au vârste cuprinse între 4 și 13 ani, din care nouă copii sunt cu handicap, trei fete și șase băieți, un copil are sub 3 ani, opt copii au vârste cuprinse între 4 și 7 ani, 21 de copii au între 8 și 13 ani. Acești copii nu au fost încă adoptați din diverse motive: sunt prea mari, au peste 10 ani, sunt grupe de frați și nu vor să fie separați sau au probleme serioase de sănătate. Familiile care vor să adopte preferă, în principal, copii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani, clinic sănătoși (fără dizabilități), mulți optând pentru „indiferent de sex”.
Consiliere și evaluare
Directorul executiv al DGASPC Suceava, Georgeta-Nadia Crețuleac, a explicat că de-a lungul anilor au fost adoptați și copii de etnie romă, ceea ce înseamnă că nu etnia este impedimentul cel mai mare în a găsi o familie pentru un copil. Pentru a ajunge părinți adoptatori, familiile care vor să adopte un copil întocmesc un dosar, urmează niște cursuri, sunt consiliate, participă la ședințele de evaluare și abia după ce întrunesc toate condițiile legale primesc atestatul de părinți adoptatori.
Specialiștii din cadrul Biroului de adopții sunt obligați să consilieze și să evalueze familiile din punct de vedere social și psihologic. Raportul final cuprinde informații socio-psiho-medicale rezultate în urma ședințelor de evaluare și a vizitei la domiciliu, care conduc la eliberarea atestatului de familie aptă să adopte un copil. Prioritate la adopție au membrii familiei lărgite a minorului, apoi asistenții maternali în grija cărora minorii au fost ani de zile și apoi alte familii atestate. Înainte ca un copil să devină adoptabil, managerii de caz trebuie să caute rudele copilului până la gradul IV, pentru că mai întâi trebuie făcute toate demersurile de reintegrare a copilului în familie. Demersul de contactare a rudelor începe de la data emiterii hotărârii/sentinței de plasament la asistent maternal profesionist. Rudele sunt identificate cu ajutorul Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Misiunea Biroului de adopții și postadopții este de a furniza servicii cuplurilor care doresc să adopte și copiilor care urmează să fie adoptați- Planul Individualizat de Protecție (PIP), precum și servicii de consiliere pre și postadopție familiei biologice, adoptive și, nu în ultimul rând, copiilor adoptabili.
În 20 de ani, 1.221 de copii abandonați și-au găsit o familie
Biroul adopții funcționează în structura DGASPC Suceava din anul 1997 și are în componența lui specialiști care oferă servicii de consiliere familiilor care doresc să adopte cu privire la procedura adopției, formarea acestora ca părinți adoptivi în cadrul cursurilor de pregătire, consiliere pre adopție și postadopție, suport psihologic, terapeutic, educațional, consiliere în vederea acceptării și înțelegerii adopției etc. „Este important de menționat faptul că un copil pentru a deveni adoptabil trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții (cu excepția celor care sunt adoptați de soț/soție): să aibă o măsură de protecție în cadrul sistemului de protecție al DGASPC sau sentința Tribunalului Suceava, părinții să nu dorească să se ocupe de creșterea și îngrijirea acestuia și nici rudele până la gradul IV, deși au fost consiliați și li s-au comunicat efectele adopției și faptul că nu vor mai putea avea nici o legătură cu copilul”, a completat Gabriela Prundel.
Nu pot fi adoptați copii direct din maternitate sau spital, copii din comunitate sau să se solicite plasamentul unui copil în vederea adopției ulterioare, acest lucru fiind considerat o încălcare a prevederilor legale. Din anul 1997, de la înființarea DGASPC Suceava, s-a reușit găsirea unor familii adoptive pentru 1.221 de copii abandonați.
Anul trecut
Zece copii suceveni abandonați de cei care le-au dat viață, adoptați de familii din alte județe






