Reacții

Zarojanu: „Domnului Carcalete i-a fost frică să dea ochii cu ministrul Adomniței”

Președintele interimar al Organizației Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, consideră că inspectorului școlar general, Petru Carcalete, i-a fost frică să se întâlnească cu ministrul educației, Cristian Adomniței, la vizita de lucru pe care acesta a efectuat-o în județul Suceava, la începutul acestei săptămâni. Afirmațiile făcute de Zarojanu vin după ce Petru Carcalete afirmase că vizita ministrului la Suceava a fost „o gafă fără margini a unui ministru, din punct de vedere al protocolului”, precizând că Adomniței a venit la Suceava fără ca reprezentanții Inspectoratului Școlar să fie anunțați. Mai mult, Petru Carcalete l-a acuzat pe ministrul Educației că vizita acestuia în județul Suceava a fost una politică, făcând declarații legate de sprijinul Guvernului Tăriceanu pentru școlile sucevene. Față de aceste afirmații, Angela Zarojanu a subliniat faptul că intenția lui Carcalete este de a minimiza sprijinul acordat de Guvernul Tăriceanu județului Suceava în ceea ce privește învățământul. „Mi se pare normal ca un ministru să vorbească despre realizările unui Guvern din care face parte. Dacă domnul Carcalete nu ar fi plecat din PNL, ar fi vorbit despre aceleași lucruri. Însă în momentul de față, scopul dumnealui este de a minimaliza acțiunile și ajutorul acordat de Guvern județului Suceava”, a declarat Angela Zarojanu. Ea a precizat că șefului IȘJ Suceava i-a fost frică „să dea ochii” cu ministrul Educației, pe motiv că acesta l-ar fi întrebat despre o serie de probleme semnalate în învățământul sucevean. Președintele PNL Suceava a precizat că i se pare anormal ca un inspector general școlar să nu fie prezent la vizita șefului său direct, cu atât mai mult, cu cât Cristian Adomniței a venit într-o vizită de lucru, cu scopul de a rezolva o serie de probleme cu care se confruntă școlile sucevene. „Dumnealui știa de această vizită, și am rămas uimită că nu dorește să-l însoțească pe ministru pentru a vedea starea școlilor din județ. Ori acum el încearcă să inducă ideea că această vizită a fost una politică, în condițiile în care domnul Carcalete este cel care a folosit școlile în scop electoral, și mai mult a făcut declarații politice în sediul IȘJ Suceava”, a spus Zarojanu.

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Angajarea a 65 de persoane la TPL Suceava, deblocată prin hotărâre de Guvern, chiar de Ziua Transportatorului

Deputatul Petru Negrea după ce Eugen Tomac a fost propus pentru funcția de premier: „Democrația nu poate funcționa prin impunerea unor soluții care nu au primit validarea electoratului”

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia