Cupa Monitorul

Viorel Negru și Ștefan Hunceac au oferit cel mai frumos joc al zilei de ieri



Cinci partide s-au aflat în programul de ieri al Cupei Monitorul. Cel mai așteptat meci al zilei, dintre Viorel Negru și Ștefan Hunceac, a avut loc în timpul amiezii, în plină caniculă, și s-a întins pe trei seturi, oferind dese răsturnări de situație.
Nu mai puțin de 102 participanți din toate zonele județului s-au înscris la cea de-a șasea ediție a turneului găzduit de terenurile de zgură de la Baza sportivă Unirea, o competiție organizată de cotidianul Monitorul de Suceava și Asociația Județeană de Tenis. Întrecerea a început la jumătatea lunii aprilie și se va încheia în a doua decadă a lunii septembrie, interval în care se vor disputa un număr record de 564 de meciuri.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

LUCIAN POHOAȚĂ – SANDRINIO NEAGU PRINCIPALĂ, CONSOLARE 1 6-2, 6-2
EDUARD PRELIPCEANU – DORU IACOB PRINCIPALĂ, RETROGRADARE 1 1-6, 3-6
VIOREL NEGRU – ȘTEFAN HUNCEAC ELITĂ, SEMIFINALĂ 1 0-6, 6-4, 6-0
GABRIEL TODERAȘCU – CĂTĂLIN LUNGU PRINCIPALĂ, SEMIFINALĂ 2 6-0, 6-3
CONSTANTIN MOLDOVAN – VALENTIN BACIUC PRINCIPALĂ, RETROGRADARE 1 4-6, 2-6

Programul zilei de astăzi:

MIERCURI, 5 AUGUST, ORA 08.00 DAN LEFTER – OVIDIU BÎRSEI PRINCIPALĂ, CONSOLARE 2
MIERCURI, 5 AUGUST, ORA 10.00 MARIUS ȘUIU – ADRIAN BACIUC SECUNDARĂ, SEMIFINALĂ 1
MIERCURI, 5 AUGUST, ORA 16.00 CONSTANTIN MOLDOVAN – VALENTIN CHIDOVEȚ PRINCIPALĂ, RETROGRADARE 1


Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele