Vasluiul a fost și el în Europa

S-a văzut mai bine ca oricând ce înseamnă județul Vaslui. Un loc murdar, înecat în noroaie și decorat cu case de chirpici, unde nu doar economia este subdezvoltată, ci și mentalitatea locuitorilor, deși acestea două sunt mai legate între ele decât credem. Un loc înapoiat pe vecie, cimentat pentru încă o mie de ani în Evul Mediu. Un loc în afara timpului, dar și a legii, unde dreptatea o fac sapele și furcile dirijate din mințile mânjite cu trascău. Un loc populat cu oameni urâți și fără creier, pentru că frumusețea și prostia au fost mereu într-o relație de inversă proporționalitate.
Interesant este că Vasluiul are un campion al banului, deși o duce și ăsta mai prost, de când cu criza. Porumboiu. Zeu județean, fost mare arbitru de fotbal, cu toate înțelesurile colaterale ale termenului. Ai spune că soarta a luat de la toți pârliții ăia semianalfabeți, ca să-i dea lui cu remorca.
Și cum a ales să-și folosească banii Porumboiu? Exact ca un demn reprezentant al Vasluiului. Înființând o echipă de fotbal, pe care a ridicat-o, cu niște costuri exorbitante, până în cupele europene. Glumind amar, putem pune mâna în foc că aceasta a fost prima și ultima dată când Vasluiul a avut de-a face, în vreun fel, cu Europa.
Desigur, erau banii lui și făcea cu ei ce dorea. Putea construi câteva școli sau chiar un spital care să-i poarte numele. El însă a ales să-i arunce în vânt, pe salariile colosale ale unor derbedei adunați din toate colțurile lumii. Dar chiar dacă ar fi investit în sport, putea construi ceva durabil. Pentru că, imediat ce n-a mai pompat lovele cu remorca, echipa a fost retrogradată, iar acum e pe undeva printr-o ligă inferioară.
La ce bun a fost Vasluiul în cupele europene? Ce folos au avut amărăștenii ăia, în afara unei distracții de neam prost, de care au parte acum și vecinii botoșăneni? Dar ce folos a avut Porumboiu însuși, din investiția sa, în afară că a tot apărut la televizor, până ne-am săturat de moaca aia a lui, rotundă ca o minge de fotbal?

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Inter Academy Camp a debutat la Câmpulung Moldovenesc, tinerii fotbaliști antrenându-se după metodele uneia dintre cele mai apreciate academii din Europa

Selecționata Mihu Football Club a fost învinsă greu de Dinamo Kiev în finala mică a turneului Platinum Cup din Ucraina

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice