USV continuă promovarea în Uzbekistan, Ucraina și Kazahstan

USV Suceava continuă promovarea în Uzbekistan, Ucraina și Kazahstan
USV Suceava continuă promovarea în Uzbekistan, Ucraina și Kazahstan

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) continuă campania de promovare în rândul viitorilor studenți din statele non-UE. În acest sens, reprezentanți ai USV au participat la târgurile internaționale din capitalele Tashkent (Uzbekistan), Kiev (Ucraina) și Astana (Kazahstan) pentru a promova oferta de studii la ciclurile licență, masterat și doctorat a instituției.
Oferta diversificată a provocat interesul a sute de vizitatori ai celor trei târguri educaționale. Programele în domeniile inginerești, dar și cele în domeniile economic și umanist, au atras atenția elevilor și părinților acestora, transmite conducerea USV. Un punct forte al instituției sucevene l-a reprezentat oportunitatea de a urma toate cele trei cicluri de învățământ superior în săli și laboratoare moderne, dar și faptul că universitatea are un campus compact, cu numeroase facilități pentru studiu, recreere, sport etc.
Rezultatele concrete ale acestei campanii de promovare vor putea fi cuantificate în vara și toamna anului viitor, când se va încheia sesiunea de admitere pentru anul universitar 2017-2018.
Reprezentanții Universității și-a argumentat demersul de promovare în statele non-UE menționând că „provenind dintr-o regiune vastă din perspectivă geografică și ca număr de locuitori, dar cu un nivel tehnologic și științific neadecvat, mulți dintre absolvenții de liceu se orientează spre universități din străinătate pentru a urma studii de calitate și a avea mai multe șanse în construirea unei cariere”. Aceștia au mai menționat că în contextul în care statele Uniunii Europene înregistrează un declin demografic destul de accentuat, iar numărul absolvenților și al specialiștilor în numeroase domenii de activitate este într-o continuă scădere, guvernele acestora au adoptat diverse programe și strategii de atragere către studiile universitare a candidaților proveniți din afara comunității.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

„Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, tema simpozionului organizat de Biblioteca USV

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”