Urmărire după o motocicletă condusă de un bărbat beat și fără permis

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat

Sâmbătă, la ora 19.20, în timp ce acționa pe DJ 174, din comuna Panaci, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete ai cărei ocupanți, un bărbat și o femeie, nu purtau cască de protecție. Conducătorul motocicletei nu s-a conformat și după ce femeia a coborât și-a continuat deplasarea. Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 1 km, dar, pe fondul vitezei, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut în afara părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului motocicletei, un bărbat de 46 de ani, din comuna Panaci, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar motocicleta nu este înmatriculată.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, motocicleta fiind indisponibilizată la sediul de poliție”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan