Lansare de carte

“Unu și Pluralul”, de Arcadie Opaiț

Lansare de carte: “Unu și Pluralul”, de Arcadie Opaiț

Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Editura “Talgerele de Aur” din Cernăuți organizează miercuri, 24 martie a.c., la ora 15:00, lansarea volumului “Unu și Pluralul”, al scriitorului cernăuțean Arcadie Opaiț.
Volumul, care a fost desemnat recent „Cartea anului” la Cernăuți, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2009) iar Consiliul Județean Bistrița Năsăud i-a conferit autorului premiul “George Coșbuc”.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Naționale a Ziariștilor din Ucraina, Cavaler al Ordinului pentru Merite Culturale oferit de Președinția Ucrainei, Om Emerit al Culturii din Ucraina, membru corespondent al Academiei Internaționale Cultură și Artă și posesor al titlului nobiliar de baron, Arcadie Opaiț vine la Suceava cu această nouă carte de versuri care a fost editată cu sprijinul Comitetului de Stat al Ucrainei pentru Naționalități și Religii și a Administrației Regionale de Stat Cernăuți.
Prezintă scriitoarea Angela Furtună.

Recomandări

Milișăuți and Petrivtsi for Modern Administration/Milișăuți și Pătrăuți pentru o administrație modernă

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân-PREVENȚIE”, ID ROUA00363

Cărțile universitarului Mircea A. Diaconu despre Bucovina și Cernăuți, în topul vânzărilor editurii Cartier