Un urs coboară în gospodării într-o localitate sibiană. Localnicii sunt speriați după ce acesta a omorât 12 oi: „Ne temem pentru viața noastră”



Localnicii din satul sibian Râu Sadului sunt speriați deoarece un urs coboară, în fiecare noapte, în gospodării, în noaptea de marți spre miercuri animalul omorând 12 ovine, iar un paznic de vânătoare declară că ursul are un comportament neobișnuit pentru că nu a hibernat, scrie Mediafax. Ursul a coborât, în noaptea de marți spre miercuri, în gospodăria familiei Poplăcean din Râu Sadului, unde oamenii cresc 150 de oi.Doisprezece dintre animale au murit în urma atacului ursului, iar familia Poplăcean se teme că ursul se va întoarce.