Un tânăr care și-a snopit în bătaie bunica, condamnat cu suspendare și eliberat din arest

Un tânăr care și-a snopit în bătaie bunica, condamnat cu suspendare și eliberat din arest
Un tânăr care și-a snopit în bătaie bunica, condamnat cu suspendare și eliberat din arest

Un tânăr din Vicovu de Jos a primit o veste bună pentru el, chiar în ziua în care a fost condamnat de judecători, într-un dosar de violență în familie extrem de sensibil.

Inculpatul și-a agresat grav bunica în vârstă de 79 de ani, inclusiv cu un cuțit, în luna februarie a acestui an, fiind și arestat preventiv.

Prin sentința Judecătoriei Rădăuți de luni, 4 mai, Cristian Chifan a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare, dar cu suspendare, cu termen de încercare de 3 ani.

Cum pedeapsa este cu suspendare, judecătorii au constatat încetată de drept și măsura arestării preventive, ceea ce înseamnă că inculpatul va fi pus imediat în libertate, deși sentința nu este definitivă și poate fi contestată.

Judecătorii au stabilit așadar că autorul agresiunii extrem de severe asupra bunicii sale a executat suficient cele trei luni de detenție.

În data de 4 februarie 2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, din probatoriu reținându-se că acesta a săvârșit acte de violență împotriva bunicii sale, provocându-i suferințe fizice și leziuni care necesită 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta a stabilit că în data de 1 februarie, pe timp de noapte, nepotul, pe fond de consum de alcool, a pătruns în locuința bunicii sale, unde a lovit-o cu pumnul în zona feței, a imobilizat-o prin apucare de gât și, folosindu-se de un cuțit, i-a provocat o leziune în spatele lobului urechii stângi. De asemenea, nepotul i-a aplicat o lovitură cu bocancul în zona tibiei stângi și mai multe lovituri în zona coastelor, în timp ce femeia în vârstă de 79 de ani era căzută la sol.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu