Un tânăr care distribuia canabis în Suceava, condamnat definitiv și dus în Penitenciarul Botoșani

Un tânăr care distribuia canabis în Suceava, condamnat definitiv și dus în Penitenciarul Botoșani
Un tânăr care distribuia canabis în Suceava, condamnat definitiv și dus în Penitenciarul Botoșani

Polițiștii suceveni au primit marți un mandat de executare al Tribunalului Suceava pe nunele unui tânăr din Suceava, condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc în formă continuată, în modalitățile deținerii, punerii în vânzare și vânzării de droguri de risc, fără drept”.
Cătălin Ionuț Dumencu, în vârstă de 31 de ani, a fost identificat pe raza municipiului Suceava și condus de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, sub escortă, în Penitenciarul Botoșani, având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare.
Tânărul va plăti pentru trafic de canabis, cu precizarea că pedeapsa finală conține și ce era de executat dintr-o pedeapsă mai veche (infracțiuni rutiere, loviri și alte violențe). Tânărul în cauză a comis faptele deși se afla în termenul de încercare din alt dosar.
Ionuț Cătălin Dumencu, zis „Chita”, din municipiul Suceava, a fost acuzat de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava că, în perioada martie-iunie 2018 s-a aprovizionat cu diferite cantități de canabis, cuprinse între 0,83 și 2,81 grame, pe care le-a deținut și vândut în cantități asemănătoare către diverși clienți de-ai săi. Cantitățile de canabis au ajuns la câțiva clienți care deveniseră deja fideli, în sensul că aceștia au cumpărat substanțe interzise în mai multe rânduri, rezultă din ancheta procurorilor de la DIICOT.
Cumpărătorii de canabis au fost interceptați însă de mai multe ori de polițiști sau jandarmi cu canabis asupra lor. Aici se face referire doar la cazurile în care transporturile de canabis au fost interceptate de structurile de combatere a crimei organizate. Probele de laborator au confirmat ulterior că pliculețele identificate conțineau compus biosintetizat de plantă de canabis.
Traficul de droguri de risc, în special canabis, este la cote ridicate în județ, chiar alarmante, o confirmă cei mai în măsură să o facă, polițiștii de la Serviciul Antidrog al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Suceava și procurorii de la DIICOT. De aceea se fac și eforturi susținute pentru ca cei despre care se adună date și probe că fac trafic de droguri să fie deferiți justiției și să primească pedepse, chiar dacă aparent sunt trimiși în judecată târziu comparativ cu comiterea faptelor.

Recomandări

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor

Mandate de arestare prelungite pentru doi suceveni acuzați de trafic de droguri de mare risc. Unul are deja o condamnare la 6 ani de închisoare

Afacerea unor traficanți de droguri la nivel înalt, care au adus în țară 11 kilograme de cocaină, s-a împotmolit la Suceava