Un tânăr beat a furat o mașină din fața unui bar din Stulpicani, dar o oră mai târziu s-a izbit cu autoturismul în malul unui șanț.
Miercuri, în jurul orei 22.00, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 177A, în interiorul localității Frasin, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr de 24 de ani, din comuna Stulpicani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu malul unui șanț.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu a rămas internat.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 21.00, tânărul a sustras autoturismul aparținând unui localnic din fața unui bar din comuna Stulpicani, cu scopul de a se deplasa în orașul Siret, însă a fost implicat în accident.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”furt în scop de folosință”, ” vătămare corporală din culpă” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliției.
Un tânăr beat a provocat un accident cu mașina pe care o furase






