În flagrant

Un tânăr a rămas fără autoturism și s-a ales cu un dosar penal pentru contrabandă

Transportul unor țigări de contrabandă i-a creat mari probleme unui tânăr din orașul Siret, care a fost prins de polițiști în flagrant, în timpul nopții. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 02.00 a nopții de marți spre miercuri, pe strada Alexandru cel Bun din orașul Siret, când un echipaj de poliție a oprit un autoturism Mercedes, condus de un tânăr de 29 de ani, din oraș.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului a fost descoperită cantitatea de 200 de pachete cu țigări de proveniență duty-free, despre care tânărul a declarat că le-a achiziționat de la persoane necunoscute, pentru a fi comercializate. Cantitatea de țigări în valoare de aproximativ 2.300 de lei a fost ridicată pentru confiscare, iar autoturismul marca Mercedes Benz, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Siret, până la finalizarea cercetărilor.
Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte