Un șofer rupt de beat a intrat pe contrasens și a lovit un autoturism care circula regulamentar

Șofer testat cu aparatul etilotest (foto generic)

Accident în plină noapte pe Bulevardul ”1 Decembrie” din municipiul Suceava. Un sucevean care se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes a intrat pe contrasens și a lovit un autovehicul marca VW Golf 4, condus de un bărbat tot din municipiul Suceava. Accidentul s-a petrecut în noaptea de 1 spre 2 decembrie, puțin după ora 1.00, într-un moment în care circulația este redusă. Ulterior s-a aflat și motivul accidentului: cel care l-a provocat era rupt de beat. Etilotestul a indicat în cazul său o valoare de 1,06 mg/l alcool, pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital pentru a-i fi luate probe de sânge. Șoferul de pe autoturismul VW Golf a fost și el testat, dar etilotestul a indicat valoarea zero. Bărbatul a suferit o serie de leziuni, motiv pentru care a fost transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde i s-a pus diagnosticul de „contuzie toracică și contuzie mâna dreaptă”. Șoferul aflat sub influența licorilor lui Bachus s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control