Dosar penal

Un șofer le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals

Un control de rutină al polițiștilor a dus la descoperirea unui bărbat care, oprit în trafic, le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals.
Incidentul a avut loc în urmă cu câteva seri, pe un drum județean din comuna Fântânele. După ce au făcut semnalul regulamentar de oprire, polițiștii au constatat că la volanul unui autoturism marca Daewoo se afla Mihai Ț., de 32 de ani, din orașul Liteni. Acesta le-a prezentat polițiștilor pentru control un permis de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina.Întrucât polițiștii nu au putut face verificări pe loc privind valabilitatea permisului de conducere, a fost întocmit un proces verbal de constatare. În urma verificărilor făcute, confirmate și de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Biroul Internațional Interpol, s-a putut stabili faptul că permisul de conducere prezentat de bărbat este fals.
Pe numele bărbatului de 32 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri